Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Femeie sechestrată într-o casă din Străoane, bătută și obligată să întrețină relații sexuale

Un bărbat originar din județul Bacău a fost acuzat, în urmă cu mai bine de 3 ani, că a sechestrat o femeie, a lovit-o și a obligat-o să întrețină cu el relații sexuale. Faptele au avut loc în toamna anului 2020, într-o casă din comuna Străoane, iar inițial ancheta a pornit in rem la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău pentru lovire sau alte violenţe, viol şi lipsire de libertate în mod ilegal. Femeia știa doar porecla agresorului, care o ținuse în imobilul respectiv câteva zile, iar la distanță de aproape un an, acesta era deja identificat și suspect în dosar.

Bărbatul s-a sustras cercetărilor, însă în ianuarie 2022 a fost acuzat oficial, căpătând calitatea de inculpat doar pentru lovire sau alte violenţe, iar în septembrie 2023 a și fost trimis în judecată la Judecătoria Bacău. La distanță de câteva luni, în februarie anul acesta, instanța a constatat că nu este competentă să soluționeze cauza, întrucât agresiunea avusese loc pe raza județului Vrancea, astfel că dosarul a fost declinat la Judecătoria Panciu.

          Iar aici, la peste 3 ani de la fapte, a fost dată o soluție pe cameră preliminară, fiind constatată „legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul (…)/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, privind pe inculpatul (…), pentru săvârşirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, (…) a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul (…). Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: Engin Akyurt – https://www.pexels.com/ro-ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?