Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Școlarii și preșcolarii din Suraia vor beneficia de masă caldă

Autoritățile din Suraia au căutat servicii de catering în cadrul Programului național „Masa sănătoasă”, contractul vizând asigurarea unei mese calde pentru fiecare dintre preșcolarii și elevii din clasa pregătitoare și clasele I – VIII de la Școala Gimnazială Suraia, Grădinița 1 și Grădinița 2, după un anumit grafic. Este vorba despre un cost estimat la 632.960 de lei, la care se adaugă TVA, fonduri alocate de la bugetul de stat, care vor acoperi aproximativ 46.000 de porții de masă caldă pentru copii.

Există un număr estimativ de copii care ar trebui să primească zilnic o masă caldă, respectiv 400, pentru care trebuie stabilite meniuri în perioada 15 aprilie – 14 iunie, precum și pentru perioada 9 septembrie – 20 decembrie. În caietul de sarcini se precizează că „meniul va fi stabilit săptămânal de către conducerea Școlii Gimnaziale împreună cu prestatorul și nu se vor furniza timp de două zile consecutive același fel de mâncare. Numărul porțiilor de masă caldă se distribuie zilnic în funcție de numărul de preșcolari și elevi prezenți la cursuri”.

Și, în plus, mai arată autoritățile din Suraia, „pentru grupele speciale de consumatori – copii cu diabet, intoleranță la lactoză, gluten sau alte probleme de natură medicală – se va asigura regimul alimentar prescris de medicul specialist. Tipul de hrană de regim și cantitatea necesară se prevăd în anexa la contractul de furnizare, fiind specificate pentru fiecare școală și elev”. În documentație se mai precizează că masa caldă pentru fiecare copil ajunge la un cost de 13,76 de lei fără TVA, sumă în care este inclus nu doar prețul produselor, ci și cheltuielile privind prepararea, depozitarea, transportul și distribuirea.

Și, potrivit sugestiilor Institutului Național de Sănătate Publică, există și 24 de variante de meniu propuse în caietul de sarcini: ciorbă de pui; supă de pui cu legume; ciorbă de văcuță cu legume; legume cu piept de pui/ carne slabă de porc la grătar; mâncare de mazăre cu piept de pui/ carne slabă de porc/ vită; pilaf cu legume și ficăței de pui; piure de morcov cu grătar de pui/ carne slabă de porc; piure de cartofi, salată cu piept de curcan; mâncare de varză dulce cu friptură la cuptor.

Alte sugestii sunt ghiveci de legume cu pui/ carne slabă de porc; orez cu legume și pui/ carne slabă de porc/ vită la tavă; sufleu de broccoli cu brânză cartofi gratinați, salată cu piept de pui la grătar; tocană de legume cu orez brun; piure de cartofi cu sfeclă și chifteluțe de legume la cuptor; omletă cu legume – ardei, ciuperci, ceapă verde și brânză telemea; sufleu de conopidă, broccoli și brânză la cuptor.

Totodată, se mai au în considerare meniuri care constau în dovlecel umplut cu brânză la cuptor; ciuperci la cuptor umplute cu brânză (pentru copiii cu vârsta mai mare de 7 ani); macaroane cu brânză; cartofi franțuzești, la cuptor, cu brânză și ou; quinoa cu legume; sandvici cu unt, șuncă, cașcaval și legume – roșii, castravete, salată; sandvici cu piept de pui la grătar sau pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude – gogoșar, varză, morcov. Față de lista din caietul de sarcini, INSP sugera și un fruct întreg, ca al 25-lea produs.

În foto, Maria Stroe – primarul comunei Suraia, sursa foto: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?