Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Inspectorii fiscali au recuperat 14,4 milioane lei în urma controalelor din 2023

Fiscul din Vrancea a recuperat 14,48 milioane lei în urma inspecțiilor fiscale derulate în primul trimestru din acest an. Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vrancea a vizat 120 de agenți economici, iar suma atrasă suplimentar este cu 8,7 milioane lei mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.

De asemenea, activitatea structurii de inspecţie fiscală s-a concretizat şi într-un număr total de 64 verificări documentare, fiind stabilite obligaţii fiscale principale în valoare totală de 3,91 milioane lei. Totodată, au fost emise 67 notificări de conformare pentru un risc fiscal estimat de 8,30 milioane lei. Tot în primul trimestru, AJFP Vrancea a colectat aproape 522 de milioane lei, cu 11 milioane mai mult decât era prevăzut în planul de încasări.

Astfel, încasările realizate în primul trimestru al anului 2024 s-au ridicat la 521,97 milioane lei, cu un grad de realizare a programului de încasări de 102,04% şi cu 112,36 milioane lei mai mult faţă de perioada similară a anului 2023. Analiza încasărilor arată că cele mai mari venituri au fost la bugetul de stat – 213,47 milioane lei, bugetul asigurărilor sociale de stat – 205,32 milioane lei, bugetul asigurărilor sociale de sănătate – 99,65 milioane lei și bugetul asigurărilor pentru șomaj – 3,54 milioane lei.

În cadrul veniturilor realizate la bugetul de stat, taxa pe valoarea adăugată ocupă prima poziţie cu încasări nete de 81,36 milioane lei (38,11% din total încasărilor la bugetul de stat), urmată de încasările din impozitul pe venit, cu 76,43 milioane lei (35,80% din totalul încasărilor la bugetul general consolidat). Taxa pe valoarea adăugată aprobată la rambursare în trimestrul I 2024 a fost în sumă de 24,21 milioane lei, din care 5,80 milioane lei au fost efectiv restituiţi în contul agenţilor economici, iar diferenţa a făcut obiectul compensărilor cu obligaţiile fiscale datorate”, arată AJFP Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?