Ediția: Sâmbătă 13 aprilie 2024 Nr. 6603
Ediția: Sâmbătă 13 aprilie 2024 Nr. 6603

Focșani. Ziua Porților Deschise la Creșa nr. 7

Comunicat de presă:

          Primăria Municipiului Focșani îi invită pe toți părinții, bunicii și pe cei interesați la „Ziua Porților Deschise la Creșa nr. 7”, un eveniment care va fi organizat joi, 4 aprilie 2024. Dacă ai copilul la această creșă și vrei să vezi condițiile oferite preșcolarilor sau dacă ești în zona arondată unității de învățământ și vrei să îți înscrii micuțul la Creșa nr. 7, te așteptăm joi între orele 12.00-14.00 pentru a vedea sălile de clasă proaspăt reabilitate și modernizate.

          Ulterior, luni, 8 aprilie 2024, preșcolarii vor reveni în sediul reabilitat și modernizat al creșei. Părinții vor putea vedea cum a fost realizată extinderea spațiilor de la Creșa nr.7 care și-a dublat capacitatea după investiția realizată prin proiectul european „Reabilitarea, modernizarea, extinderea clădirilor şi echiparea infrastructurii educaţionale a Creşei nr. 7”. Toate sălile de clasă sunt pregătite să îi primească pe micuți, au fost aranjate jucăriile, locul de joacă, am amenajat aleile, spațiile verzi și am dat un aspect nou și plăcut acestei zone. 

          În cadrul proiectului de reabilitare a Creșei nr. 7 au fost realizate următoarele:

– lucrări de reabilitare a acoperişului, terasei, refacerea/ înlocuirea finisajelor interioare şi exterioare, recompartimentare, refacerea izolaţiei termice;

– lucrările necesare pentru obţinerea avizelor de funcţionare, avizelor de securitate la incendiu, etc. în scopul creării condiţiilor necesare de confort, siguranţă şi securitate pentru toţi copiii din creşă;

– a fost achiziționat mobilier nou pentru clase, pentru sala de mese, pentru locul de joacă;

– a fost redus consumul de agent termic pentru încălzirea clădirii, proaspăt izolate termic.

          Vă mulțumim și vă așteptăm la „Ziua Porților Deschise la Creșa nr. 7”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?