Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Lampioane biodegradabile pentru „Ora Pământului”

Elevii focșăneni vor să marcheze „Ora Pământului” în data de 23 martie din acest an prin lansarea de lampioane colorate în Piața Unirii din municipiu. Evenimentul este pregătit de Consiliul Local al Tinerilor, care a solicitat un buget de opt mii de lei. Alocarea de fonduri pentru această activitate va fi discutată în ședința ordinară a Consiliului Local Focșani programată pentru 29 februarie. „Ora Pământului”, inițiată de organizația World Wide Fund for Nature, este considerată cea mai mare mișcare voluntară de mediu din lume.

Simultan, în peste 60 de țări, autorități locale vor opri iluminatul public între orele 20.30 și 21.30 și vor fi lansate lampioane biodegradabile. „Ora Pământului este o acțiune simbolică și are rolul de a atrage atenția asupra limitării efectelor poluării produse în procesul de obținere a energiei electrice. Locuitorii municipiului Focșani vor fi invitați să marcheze Ora Pământului prin lansarea de lampioane în Piața Unirii Focșani pe durata orei cât iluminatul stradal va fi oprit”, se arată în prezentarea proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?