Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Futsal – ACS Mausoleul Mărășești, meci pentru calificarea în semifinale

          Cupa României la futsal programează pentru sâmbătă, 24 februarie, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă din Mărășești, partida din sferturile de finală dintre ACS Mausoleul și CSM Tîrgu Mureș. În optimi, formația din Mărășești a eliminat cu 5-0 în deplasare pe Clujana Cluj Napoca, iar CSM Târgu Mureș a trecut cu 5-0, tot în deplasare, de Luceafărul Buzău. În campionat, în decembrie, în campionat, la Mărășești, ACS Mausoleul i-a întrecut cu 5-2 pe târmureșeni.

În penultima etapă a sezonului regulat al campionatului Ligii 1 la futsal, sâmbătă, 17 februarie, pe teren propriu, ACS Mausoleul a pierdut cu 3-5 (1-2), întâlnirea cu puternica echipă a CSM Deva. A fost un meci foarte disputat, devenii reușind să se desprindă după egalitatea la 3, prin golurile din minutele 35 și 39 ale internaționalului sârb Miloš Simić. Până atunci, marcaseră Ovidiu Tudose în minutul 18, Octavian Cireș, în minutul 24, Cristian Vodă, în minutul 30 pentru gazde respectiv Ricardo Camara Sobral, în minutele 6 și 21 și Denis Ramić, în minutul 9, pentru oaspeți.

          În ultima rundă, la 3 martie, ACS Mausoleul va întâlni în deplasare pe Futsal Klub Odorheiu Secuiesc.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?