Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

Jucătorul de oină Bogdan Lupşe, desemnat cel mai bun sportiv de către World Ethnosport Confederation

Jucătorul de oină Bogdan Lupşe (Frontiera Tomis Constanţa) a fost desemnat cel mai bun sportiv senior în cadrul forumului organizat de World Ethnosport Confederation în Antalya (Turcia), se menţionează într-un comunicat de presă al Federaţiei Române de Oină, remis, luni, AGERPRES. „În cadrul întâlnirii din Antalya, sportul nostru naţional a strălucit prin Bogdan Lupşe. Jucătorul Frontierei Tomis Constanţa a câştigat titlul la categoria de cel mai bun senior”, se arată în comunicatul FRO. Lupşe a declarat că premiul reprezintă o recunoaştere internaţională a valorii oinei.

Sunt extrem de fericit. Este rezultatul activităţii depuse de către toţi cei implicaţi în sportul nostru naţional. În acelaşi timp este o recunoaştere a valorii acestui sport, care a fost integrat perfect în familia sporturilor tradiţionale existente la nivel mondial”, a spus Bogdan Lupşe. La rândul său, preşedintele FRO, Nicolae Dobre, a afirmat: „Preşedintele World Ethnosport Confederation, Bilal Erdogan, a apreciat rezultatul obţinut de Bogdan, l-a felicitat şi în câteva cuvinte a rezumat … viitorul: ‘Acum trebuie să învăţăm să jucăm oină!’.

Ediţia a şasea a forumului World Ethnosport Confederation s-a desfăşurat în perioada 16 – 18 februarie în Antalya (Turcia), iar România a fost reprezentată de Federaţia Română de Oină prin preşedintele Nicolae Dobre şi Bogdan Lupşe. Pe parcursul întâlnirii cei peste 100 de participanţi din peste 60 de ţări din întreaga lume au discutat despre situaţia sporturilor tradiţionale din fiecare ţară şi au făcut propuneri de organizare a unor activităţi comune în viitor sub umbrela WEC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?