Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Nicolae Ciucă, Nicușor Halici, Cristi Misăilă, Marian Oprișan și mulți alții au transmis mesaje de condoleanțe la moartea prematură a președintelui CJ Vrancea

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, s-a stins din viață în dimineața zilei de sâmbătă, 17 februarie 2024, la vârsta de doar 46 de ani. Tragica veste a șocat întreaga comunitate din Vrancea și pe toți cei care i-au fost aproape, prieteni, colegi, colaboratori.

Nicolae Ciucă, preşedintele Partidului Național Liberal, a transmis un mesaj la aflarea morții lui Cătălin Toma, preşedintele Consiliului Județean Vrancea, arătând că acesta a fost unul dintre ”politicienii tineri ai partidului, plini de energie, de curaj, de bunăvoinţă”:

„Sunt profund întristat de vestea trecerii la cele veşnice a colegului nostru, Cătălin Toma, preşedintele CJ Vrancea. Cătălin era unul dintre politicienii tineri ai partidului, plini de energie, de curaj, de bunăvoinţă.

Cătălin şi-a dedicat fiecare moment gândindu-se la binele celor din jur, la familia sa, la comunitatea pe care o administra. Plecarea lui prematură lasă în inimile noastre, ale tuturor, o rană adâncă. Transmit condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a fost mesajul şefului PNL.

 

Şi colegii din CJ Vrancea au ţinut să-i aducă un ultim omagiu:

”Cu profundă tristeţe şi regrete adânci, ne exprimăm durerea în urma veştii tragice privind moartea neaşteptată a preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma. Comunitatea noastră a pierdut un lider dedicat şi un om remarcabil. Cătălin Toma a fost nu doar un preşedinte al Consiliului Judeţean, ci şi un prieten, un coleg şi un exemplu de profesionalism şi devotament faţă de judeţul nostru.

El a adus schimbări semnificative şi a condus cu pasiune proiecte care au avut un impact pozitiv asupra vieţii noastre cotidiene. A fost un lider vizionar şi un susţinător al comunităţii, aducând inovaţie şi energie în toate demersurile sale”, au scris pe Facebook reprezentanţii Consiliului Județean Vrancea.

 

Nicușor Halici, prefectul județului Vrancea, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj încărcat de emoție. „Fair play, corectitudine, înțelegere și respect reciproc” sunt cuvintele care l-au caracterizat pe Cătălin Toma, în mesajul prefectului Nicușor Halici:

„Cu profundă tristețe în suflet am aflat în această dimineață de trecerea în neființă a omului Cătălin Toma, președinte al Consiliului Județean Vrancea, un om care încă mai avea multe de făcut aici.

Sincere condoleanțe familiei în aceste momente dificile. Voi fi alături de familia îndurerată, de soția și băiatul tău Cătălin și mă rog să își găsească puterea de a depăși această încercare grea.

Mulțumesc, Cătălin, pentru întreaga colaborare, pentru fair play și corectitudine, mereu cu înțelegere și întotdeauna cu respect reciproc, respect pe care eu îl voi purta în continuare atât cât Dumnezeu îmi va îngădui să fiu pe acest pământ!

Dumnezeu să te odihnească în pace, iar pe toți cei lăsați în urmă să-i întărească!”

„Un om deosebit, de care mă leagă amintiri și experiențe pe care nu le voi uita niciodată”, sunt cuvintele care-l descriu pe cel care a fost Cătalin Toma, într-un mesaj de condoleanțe publicat de primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă:

„O veste extrem de tristă a zguduit în această dimineață Vrancea!
Cătălin Toma, Președintele Consiliului Județean Vrancea ne-a părăsit mult prea devreme!
A fost un om deosebit, de care mă leagă amintiri și experiențe pe care nu le voi uita niciodată! A plecat dintre noi mult prea devreme! Am convingerea că ar fi putut contribui cu foarte multe lucruri bune la dezvoltarea comunității noastre.
Dispariția prematură a lui Cătălin Toma lasă un gol în politica vrânceană și fac un apel ca, în aceste momente de grea încărcătură emoţională, dar și în perioada următoare, să dăm dovadă de decență și respect.
În numele cetățenilor din Municipiul Focșani și al meu personal, transmit cele mai sincere condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor și colegilor săi!
Cred că toți avem obligația de a-i respecta și cinsti memoria!
Drum lin spre stele, Cătălin!”

 

Marian Oprișan, fost președinte al Consiliului Județean Vrancea, regretă trecerea la cele veșnice a lui Cătălin Toma, „un om echilibrat, care a pus, de fiecare dată, interesul comunității mai presus de orice”, potrivit unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook:

„Cu adâncă tristețe am aflat despre vestea dispariției Președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.
Nu greșesc când spun că este un șoc pentru întreaga comunitate a județului nostru!
În anii în care a condus Consiliul Județean mi-a demonstrat că este un om echilibrat și care a pus, de fiecare dată, interesul comunității mai presus de orice!
Transmit condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor și colegilor săi!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

 

Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Ionel Cel Mare, spune că odată cu Cătălin Toma, județul Vrancea a pierdut omul care a adus echilibrul în politica vrânceană.

Împietrit de durere încerc să mă reculeg și să înțeleg că bunul meu prieten, coleg și Președinte al Consiliului Județean Vrancea, a plecat prea devreme dintre noi, fără să spună nimic ! Ne-a lăsat, parcă să vadă dacă vom fi în stare să ducem mai departe toate proiectele pe care și le-a propus pentru județul despre care, de cele mai multe ori, spunea că-i «alintat de Dumnezeu»! Omul Cătălin Toma a fost cel care a adus echilibrul în politica din Vrancea, cel care și-a pus toată experiența, priceperea, educația, în folosul acestui ținut de istorie și legendă! Nu voi înțelege niciodată cum bunul Dumnezeu a luat dintre noi un om atât de calm, educat și echilibrat, la o vârstă când noi toți aveam nevoie de el, dar mai ales frumoasa lui familie! Acum, în aceste momente deosebit de grele pentru noi, haideți să ne gândim că toți suntem trecători pe acest pământ și să învățăm din ceea ce Cătălin ne-a demonstrat tot timpul!
Rog pe bunul Dumnezeu să-i dea putere familiei, să poată trece peste această cumpănă din viață, și s-o asigur că, atât cat voi putea, voi fi alături de ea!
Drum lin în Împărăția Cerului, Cătălin!”

Un mesaj încărcat de regret și emoție a transmis și echipa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea:

„Cu sinceră tristețe, împărtășim vestea tragică a decesului fulgerător al președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma. Cu inimile îndurerate, exprimăm profundul nostru regret și condoleanțele noastre sincere familiei îndoliate, colegilor și celor apropiați domnului Cătălin Toma. Domnul Cătălin Toma a fost nu doar un lider remarcabil, ci și un om deosebit.

În aceste momente de profundă durere și tristețe, ne rugăm pentru sufletul său să găsească odihna și pacea veșnică. Amintirea sa va rămâne vie în inimile noastre, iar moștenirea sa va continua să ne inspire și să ne îndrume în activitatea noastră de zi cu zi. Ne alăturăm familiei domnului Cătălin Toma și îi vom păstra vii amintirea și felul în care ne-a coordonat.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Echipa DGASPC Vrancea”

 

Partidul Național Liberal Vrancea:

„Cu regret și adâncă tristețe, anunțăm că președintele Partidului Național Liberal Filiala Vrancea, domnul Cătălin Dumitru Toma, a trecut în neființă. Pierderea sa este una deosebit de dureroasă pentru întreaga noastră comunitate politică.

Cătălin Toma a fost nu doar un lider remarcabil, ci și un coleg și un prieten drag pentru mulți dintre noi. În timpul mandatului său, a adus o contribuție semnificativă la dezvoltarea și consolidarea partidului nostru în Vrancea.

Cu pasiune și devotament, el a fost un promotor al valorilor liberale și un adept al progresului în comunitatea noastră. În calitate de lider al Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma a reușit să finalizeze mai multe investiții extrem de importante și să punele bazele unei dezvoltări durabile pentru județul nostru.

În aceste momente dificile, ne reamintim cu recunoștință de dedicarea și angajamentul său față de misiunea noastră politică.

Am pierdut nu doar un lider, ci și un model de determinare.
Informații suplimentare despre ceremoniile funerare vor fi furnizate ulterior. În acest timp, ne rugăm pentru odihna sufletului său și ne exprimăm condoleanțele sincere familiei și celor apropiați.

Cătălin Toma va rămâne mereu în inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

 

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România:

„Cu profundă tristețe și durere în inimi, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România adresează sincere condoleanțe familiei îndurerate și întregii comunități din județul Vrancea.

Amintim cu recunoștință contribuția deosebită a președintelui CJ Vrancea, Cătălin Toma în dezvoltarea și promovarea valorilor locale și regionale precum și contribuția sa la nivel European în calitate de prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță din cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa (CPLRE).

În aceste momente dificile, ne rugăm pentru alinarea suferinței familiei sale și a celor îndurerați. Cătălin Toma va rămâne în memoria noastră ca un lider dedicat și un om al comunității, cu o contribuție inestimabilă la progresul județului Vrancea.

Sincere condoleanțe,
Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România”

 

Marcel Boloș, Ministru al Economiei şi Finanţelor din România:

„N-a fost întâlnire cu Cătălin Toma în care să nu mă facă să zâmbesc. Un om cu un entuziasm incurabil, în jurul căruia se construise un univers al schimbării. Nu îi plăcea să piardă vremea, mereu venea la mine hotărât, cu dosarul de noi proiecte pentru oameni.

S-a stins din viață un om minunat, cu un umor extraordinar şi cu foarte multă generozitate. Dumnezeu să îl primească în brațele Sale și să îi ierte păcatele. Transmit sincere condoleanţe familiei şi tuturor apropiaţilor.”

 

Remus Nica, Inspector Șef al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea:

„O pierdere imensă pentru acest “județ alintat de Dumnezeu”, un partener de nădejde, un om echilibrat, de înaltă valoare și ținută morală! Va rămâne mereu în sufletele celor cu care a interacționat și în conștiința celor cu care a realizat proiecte deosebite pentru binele comunității!

Condoleanțe și multă putere familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”

Primăria Municipiului Adjud:

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea:

„În aceste clipe de adâncă tristeţe, în care întreaga comunitate a fost cutremurată de vestea trecerii în neființă a domnului Cătălin Dumitru Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, partener de nădejde pentru instuția noastră,
Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea transmite familiei îndurerate
sincere condoleanțe și alinare a suferinței aduse de această pierdere imensă.

Plecarea domniei sale la cele veșnice, de unde va zâmbi acestui «județ alintat de Dumnezeu‏», cum adesea afirma ca într-un Crez, să fie alinată prin rugăciune, comemorare pioasă și recunoștință pentru tot ce a dăruit comunității și semenilor: profesionalism, moralitate, implicare și dedicare.

Dumnezeu să îl ierte!”

 

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea:

„Cu mare durere, anunțăm că domnul profesor Cătălin Toma a plecat dintre noi.
În calitate de profesor și președinte al Consiliului Județean Vrancea, a susținut și inițiat nenumărate proiecte, dedicate copiilor din județ.
Veți rămâne în sufletele cadrelor didactice, copiilor și părinților, ca un profesor de excepție și un președinte de Consiliu Județean cu mare respect pentru educație!
Drum lin, Domnule Profesor! Recunoștință veșnică pentru tot ce ați realizat pentru Școala Vrânceană!”

 

Primăria comunei Sihlea:

„Cu inima îndurerată, transmitem familiei sincere condoleanțe în aceste momente de durere și întristare. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe cel care a plecat dintre noi și să ofere putere familiei sale. Amintirile frumoase să aducă alinare și lumină în inimile celor rămași în urmă.
În semn de respect, solidaritate și compasiune, îndemn să fim uniți in rugăciune si să aducem un omagiu Președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.”

 

Merlin Ivancea, primarul comunei Slobozia Bradului – „Am inima frântă de durere”:

„Am cunoscut un om de inimă, Omul Cătălin Toma, care mi-a dovedit întotdeauna că are o inimă mare! Mereu ne-a sprijinit, fiind un om cum rar mi-a fost dat să văd! Un lider absolut, un profesionist desăvârșit. Așa cum îi plăcea să îmi spună, FRATE Merlin, azi cu durere în inimă îi spun și eu, FRATE Cătălin, am inima frântă de durere. Îmi pare nespus de rău, ne-ai părăsit mult prea devreme, dar în amintirea ta, voi rămâne om de echipă și loial principiilor tale. Drum lin și odihnă veșnică, FRATE Cătălin!”

 

Aurel Boțu, primarul comunei Tulnici:

„Dumnezeu să te odihnească în pace, om bun cu sufletul mare !
Ne-ai părăsit prea devreme!
Nu trebuia să ne lași singuri ACUM!
Sperăm să ne fiți mereu aproape, de acolo de SUS, din Ceruri !”

 

Ionuț Filimon, primarul comunei Soveja:

„Echilibru, seriozitate, exemplu de implicare și devotament, blândețe și mult bun simț – acesta ai fost tu, Cătălin!
Un om de care în aceste momente îmi este greu să vorbesc la trecut.

Prieten, confident, coleg, ai fost totul într-un singur om, un om de mare valoare morală și un profesionist de excepție.
Zilele trecute când am vorbit, fără nici să-mi treacă prin minte că va fi ultima discuție, la câteva minute mi-ai dat și soluția.
Speram să ne vedem în weekend, dar uite că Dumnezeu ni te-a luat.
Vorbeam des despre Soveja, despre cum să dezvoltăm zona și despre proiectele noastre.
Ai fost un om care a lăsat urme de neșters dar iată că Dumnezeu a avut alte planuri cu tine.
Dumnezeu să te ierte, Domnule Președinte!
Drum lin spre ceata îngerilor!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?