Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617

Șofer amendat pentru că mașina sa „polua fonic peste limita legal admisă”

Un șofer s-a ales cu amendă de 580 de lei, fiindu-i reținut totodată și certificatul de înmatriculare, pentru o abatere mai puțin întâlnită. S-a întâmplat în decembrie 2021, când șoferul a fost tras pe dreapta de un polițist pe DN2 E85, omul legii constatând că șoferul avea montat pe mașină un alt sistem de evacuare – neomologat, care polua fonic peste limita legal admisă. La scurt timp, șoferul a contestat procesul verbal, iar inițial a pierdut procesul. A făcut însă apel, iar la tribunal, după mai bine de doi ani de zile de când fusese sancționat, a câștigat definitiv, instanța anulând „procesul-verbal de contravenţie seria (…), cu exonerarea petentului de sancţiunile principale şi complementare aplicate”.

În instanță, bărbatul, care fusese sancționat pe motiv că toba de eșapament a autoturismului nu era conformă, a explicat că agentul constatator nu făcuse nicio verificare pentru a reține fapta și că nu i s-au oferit explicații suplimentare. În plus, a subliniat șoferul, agentul constatator nu avea competență să efectueze o constatare tehnică asupra unui autovehicul, în condițiile în care avea făcută inspecția tehnică periodică a autoturismului în septembrie 2021, când nu fuseseră constatate deficiențe.

Mai mult, și după ce fusese sancționat efectuase o nouă verificare, la RAR București, când nu s-a constatat nicio deficiență tehnică la autoturism cu privire la sistemul de evacuare a gazelor. Cu toate acestea, IPJ Vrancea a precizat în instanță că mașina condusă de bărbat avea montat alt sistem de evacuare neomologat, care polua fonic peste limita legal admisă, și că „abaterea a fost constatată în mod direct de agentul constatator prin propriile simțuri”. Citatul provine de pe rejust.ro, acolo unde a fost încărcată hotărârea definitivă, prin care șoferul a câștigat în final procesul.

În apel, bărbatul a explicat și că în procesul verbal nu se indica în mod clar care este nivelul de noxe sau de zgomot pe care toba de eşapament l-a produs la momentul constatării faptei, și că „interpretarea nivelului de zgomot trebuie să se bazeze pe dovezi concrete şi obiective sau pe constatare din partea unui agent calificat şi prin utilizarea unui mijloc tehnic omologat, simpla apreciere subiectivă din partea agentului rutier nefiind suficientă pentru reţinerea faptei, câtă vreme aceasta poate fi influenţată de o serie de factori externi sau interni”.

Acestea fiind susținerile, tribunalul într-adevăr a apreciat că „descrierea din procesul-verbal de contravenţie este una formală”, neindicându-se „în mod exact în ce constă depăşirea limitelor de zgomot imputată petentului”. „Chiar dacă legea nu impune ca această faptă să fie constatată prin mijloace tehnice verificate şi omologate, Tribunalul reţine că, atâta vreme cât prin lege (…) se stabileşte o valoare-limită a zgomotului de 65 de decibeli pentru drumurile publice, fapta imputată petentului ar fi trebuit să fie constatată prin utilizarea unui mijloc tehnic adecvat (sonometru), care să ateste depăşirea acestui prag, simpla evaluare subiectivă din partea agentului rutier nefiind suficientă sub acest aspect.

Mai mult, Tribunalul reţine că petentul a dovedit prin depunerea celor două înscrisuri emise de RAR, că, atât anterior săvârşirii faptei, la data de 06.09.2021 cât şi ulterior, la data de 04.01.2024, autovehicul a fost declarat bun tehnic pentru sistemul de evacuare a gazelor, neexistând indicii temeinice din care să rezulte că în acest interval de timp s-ar fi putut realiza intervenţii la sistemul de evacuare a gazelor de eşapament. Prin urmare, faţă de aceste aspecte, Tribunalul apreciază că în favoarea petentului se naşte un dubiu cu privire la săvârşirea faptei imputate, astfel că în aplicarea principiului in dubio pro reo, se impune anularea procesului-verbal de contravenţie (…) din data 23.12.2021”.

 

Foto cu rol ilustrativ, sursa: Sindre Fs – https://www.pexels.com/ro-ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?