Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Ţinute de zi cu blugi: cum le alcătuieşti indiferent de sezon

Perechea potrivită de blugi te va ajuta să creezi o mulţime de ţinute de zi, pentru ocazii diverse. Denimul se număra printre cele mai iubite materiale din lumea modei. Acesta este versatil, rezista excelent în timp şi se asortează foarte bine cu multe alte materiale.
Citeşte mai jos câteva sfaturi uşor de pus în practică ca să alcătuieşti ţinute de zi cu jeanşi:

Alege modele clasice

Ţinutele de zi cu jeanşi se alcătuiesc cel mai uşor cu modele clasice. Acestea nu se demodează de la un sezon la altul, se potrivesc mai multor tipuri de conformaţii şi se găsesc uşor atât în magazine, cât şi online. Optează pentru blugi de damă evazaţi, skinny, straight leg, bootcut sau boyfriend. Astfel de modele te ajută să creezi atât ţinute smart casual, cât şi sport, pentru mai multe tipuri de ocazii. Spre exemplu, o pereche de blugi skinny se poate asorta atât cu un palton de damă elegant, cât şi cu un hanorac.

Întotdeauna denim albastru

Îţi doreşti ţinute cât mai uşor de alcătuit şi care să arate bine indiferent de sezon? Atunci nu te grăbi să alegi blugi coloraţi. Optează pentru jeanşi din denim albastru, fie deschis, fie închis, pe care îi poţi purta cu aproape orice altă culoare. O pereche de blugi albaştri merg cu bluze colorate, pantofi sport sau ghete cu inserţii diverse, dar şi cu paltoane de damă în nuanţe neutre.
În afară de denim albastru, mai poţi opta şi pentru jeanşi negri sau albi. Blugii albi sunt excelenţi pentru vară, atunci când se poartă culori deschise şi pastelate, în ton cu vremea călduroasă.

Probează înainte de a cumpăra

Ca să ai mereu ţinute de zi reuşite cu blugi, este important să alegi mereu modele care ţi se potrivesc şi îţi flatează silueta. Astfel, nu cumpără niciodată blugi fără să îi probezi ca să te asiguri că îţi vin exact aşa cum îţi doreşti. În cazul în care preferi cumpărăturile online, există soluţii. Poţi să dai retur dacă o pereche de blugi nu îţi vine şi să comanzi o măsură mai mare sau mai mică, după caz. Alege întotdeauna magazine ce îţi oferă variante de retur potrivite pentru tine.

Cum poţi asorta denimul vara?

Blugii se pot integra uşor în ţinute de zi de vară, atât cei lungi, cât şi cei scurţi. Jeanşii se asortează uşor cu maiouri şi tricouri din bumbac, dar şi cu cămăşi vaporoase, din satin sau în. În picioare optează pentru sandale, balerini sau teniși.
Este de preferat să alegi denim în culori deschise vara, de la bleu la alb, mai ales atunci când vremea este foarte călduroasă. De asemenea, cauta blugi din denim subţire, special realizaţi pentru sezonul cald.

Blugii în ţinutele de toamnă şi primăvară

Toamna şi primăvara, vremea este plăcută, însă ploile şi zilele cu vânt puternic sunt destul de dese. Din nou, jeanşii se pot integra perfect în ţinute pentru astfel de anotimpuri. Asortează-i cu geci de damă din piele sau jachete bomber, pardesiuri sau chiar cardigane groase. În picioare poartă pantofi sport, ghete din piele sau balerini în zilele calde.
O combinaţie foarte bună pentru zilele de primăvara sau toamna este cea alcătuită din jeanşi şi geacă de piele. Poţi crea ţinute de zi simple şi de efect. Spre exemplu, o geacă de piele neagră va merge de minune cu un tricou din bumbac cu decolteu în V, o pereche de blugi bootcut sau skinny şi ghete din piele.

Cum porţi denimul iarna?

Denimul gros este o alegere foarte bună pentru iarnă. Asortează blugii cu pulovere din caşmir, cămăşi groase, hanorace sau tricouri şi cardigane. Adăugă ţinutelor paltoane de damă din lână, geci de fâș sau chiar blănuri, în funcţie de ocazie.
Blugii se pot asorta uşor cu încălţămintea de iarnă, de la ghete de zăpadă şi până la cizme cu toc sau botine cu talpa joacă.

Jeanşii în ţinute elegante de zi

Dacă îţi doreşti o ţinută elegantă de zi, pantalonii din denim sunt o alegere sigură. Combina-i cu bluze din materiale delicate, cămăşi din satin sau poplin sau pulovere din caşmir. Adăugă accesorii precum colierele, cerceii, eşarfele sau braţările şi încalţa pantofi eleganţi, precum balerinii, cizmele cu toc mic sau botinele.

Combinaţii care nu dau niciodată greş

Cum blugii reprezintă o piesă clasică, aceştia se pot asorta uşor cu alte piese timeless pentru ţinute reuşite. Spre exemplu, o ţinută cu jeanşi din denim albastru, tricou alb sau negru cu decolteu în V şi balerini sau botine reprezintă un outfit cu care nu poţi da greş. În sezonul rece, poţi adăuga ţinutei un palton de damă bej sau negru.
Jeanşii nu ar trebui să lipsească din garderoba niciunei doamne, indiferent de stilul personal. Aceştia se pot purta în orice anotimp, la o mulţime de ocazii şi se asortează perfect cu zeci de alte piese.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?