Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

FOTO: Baschet, Liga Națională – Petruț Mihai: „Acest sezon va fi probabil ultimul pe prima scenă a baschetului românesc pentru orașul nostru”

 

  • CSM Focșani 2007 – CSM Târgu Jiu 75-93 (21-25, 20-18, 20-28, 14-22)

 

Echipe

CSM Focșani 2007: Mihăiță Cucu, Ștefan Mihai (3+0+0), Luca Ștefan Cârstea (8+6+0), Lucian Țibîrnă (0+3+1), Pavle Reljic (12+5+6), Sherwood Brown (27+6+5), Dragoș Axinte (13+3+3), Justin Baker (9+4+3), Giani Chirilă, Alexandru Coconea (3+2+1), Mihnea Necula.

Antrenori, Petruț Mihai – principal, Florin Munteanu – secund

CSM Târgu Jiu: Andrei Alexandru Baragan, Dimitrius Paul Underwood (23+7+5), Alexandru Marian Berca, Noam Weinberg (6+3+0), Milan Luzaic (7+2+0), Ethan Devoe Wright (10+5+2), Camil Iulian Berculescu (14+10+1), Cameron Ayodeji Oluyitan (10+3+1), Jalen David Dupree (9+11+0), Adrian Vaida, Arsenije Vuckovic (14+0+0).

Antrenor, Kresimir Basic

 

Liderii jocului celor două echipe

Puncte: Sherwood Brown – 27; Dimitrius Underwood – 23.

Recuperări: Luca Ștefan Cârstea – 6; Jalen Dupree – 11.

Pase decisive: Pavle Reljic – 6; Dimitrius Underwood – 5

 

CSM Focșani 2007 a disputat sâmbătă, 3 februarie, în Sala Polivalentă, cu CSM Târgu Jiu, al doilea său joc din grupa 11-18 a campionatului Ligii Naționale de Baschet. Din start echilibrul presupus al unei partide la acest nivel era rupt de subțirimea lotului gazdelor, la care indisponibilităților mai vechi ale lui Cătălin Petrișor, Konstyantin Anikiienko, Ionuț Berceanu, Lucian Țibîrnă – incomplet refăcut, li s-a adăugat și absența lui Derryck Andre Thornton JR, bolnav de gripă. În atari condiții, era în discuție nu cine va câștiga meciul, ci cât va rezista fizic CSM 2007 pentru a mulțumi prin joc publicul care a venit în Polivalentă. Prima jumătate de meci s-a terminat cu plus 2 pentru oaspeți, diferență nesemnificativă în condiții normale. În a doua jumătate gorjenii, care și-au permis să schimbe în unele momente în bloc patru jucători cu alții odihniți de pe bancă, s-au distanțat cu câte opt puncte de sfert. În loc de orice alte considerații, redau declarația dată de antrenorul principal al CSM Focșani 2007, Petruț Mihai, pentru pagina de Facebook a clubului: ,,Înainte de toate vreau să vă spun că sunt mândru de atitudinea și efortul pe care l-au depus băieții noștri în seara aceasta. Am avut pentru al doilea meci la rând doar 7 jucători seniori disponibili. Din nou, am rezistat atâta timp cât am avut energie, însă este foarte greu cu o rotație atât de scurtă să faci față unei echipe care înaintea acestui joc a adus al 6-lea jucător străin. Cam asta este abordarea corectă a echipelor în Liga Națională, toate echipele se întăresc acum pentru finalul de campionat, în timp ce noi nu ne permitem să înlocuim un jucător accidentat, care este posibil să nu mai revină acest sezon. De exemplu, săptămâna viitoare jucăm cu Galați, echipă care și ea și-a permis al 6-lea străin. Cei de la Timișoara mi-au spus săptămâna trecută că ei nu pot amâna meciul, că ei nu au nicio vină că noi nu avem un lot suficient de numeros pentru a juca în această ligă și aveau perfectă dreptate. Numai că nu este nici vina mea și nici a acestor băieți că trebuie să jucăm în aceste condiții. Sincer, nici nu știu cine decide ca echipa de baschet să aibă condiții mult inferioare nivelului la care joacă. Și când spun aceste condiții, credeți-mă că sunt foarte blând în exprimare. Un singur lucru mai vreau să spun, este mare păcat că nu prețuim mai mult ce avem și anume o echipă care reprezintă orașul în prima ligă de baschet a țării. Un pic mai multă atenție și sprijin dacă avea, această echipă ar fi rezistat mulți ani de acum încolo la acest nivel, însă în aceste condiții, și mă repet intenționat, acest sezon va fi probabil ultimul pe prima scenă a baschetului românesc pentru orașul nostru.”

CSM Focșani 2007 va juca etapa viitoare sâmbătă, 10 februarie, tot pe teren propriu, cu CSM Galați.

Foto, Costin Corcoz

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?