Poliţist condamnat la 6 ani de închisoare pentru tentativă de viol şi agresiune sexuală; victimele erau minore

0
710

Un poliţist a fost condamnat la şase ani şi şapte luni de închisoare, după ce, în calitate de antrenor, a avut o tentativă de viol faţă de o minoră de 12 ani şi a agresat sexual o altă fată, în vârstă de 17 ani, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul din Sibiu, prim procuror adjunct Mihaela Ruginosu.

Faptele s-au petrecut în timpul unor deplasări la Bucureşti pe care antrenorul le-a făcut împreună cu acestea, în aprilie 2018 şi februarie 2019. „Urmare a rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu nr. 614/ P/ 2019 din data de 3.10.2019, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, poliţist în cadrul IPJ Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la viol, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 218 alin.1, 2, 3 lit. a şi c şi agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin.1si 2 lit. a şi c C.penal, Prin sentinţa penală nr. 499/ 2023 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 68/ 19.01.2024 a Curţii de apel Bucureşti, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsă rezultantă de 6 ani şi 7 luni închisoare”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul din Sibiu.

Potrivit sursei citate, antrenorul a încercat de două ori să facă sex cu minorele respective, în timpul unor deplasări la Bucureşti cu acestea. „În luna aprilie 2018, în calitate de antrenor al persoanei vătămate în vârstă de 12 ani, cu ocazia efectuării a unei deplasări la Bucureşti, s-a cazat în aceeaşi cameră cu aceasta şi, în timp ce minora se afla sub paza şi îngrijirea lui, a încercat, prin exercitarea unor acte de constrângere fizică şi prin punerea victimei în imposibilitate de a se apăra, să întreţină raporturi sexuale cu persoana vătămată minoră. În cursul lunii februarie 2019, în calitate de antrenor, s-a deplasat împreună cu persoana vătămată în vârstă de 17 ani la Bucureşti, s-a cazat în aceeaşi cameră şi a exercitat prin constrângere fizică şi psihică acte de natură sexuală asupra acesteia, constând în atingeri şi mângâieri ale zonelor erogene”, se arată în comunicatul procurorilor sibieni. Mandatul de executare a pedepsei privative de libertate a fost pus în executare, condamnatul fiind încarcerat, mai menţionează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here