Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Focșănean de 18 ani, monitorizat cu brățară electronică după ce și-a lovit fosta iubită

Comunicat de presă IPJ Vrancea: dosare penale pentru lovire sau alte violențe/ amenințare

Sâmbătă, 13 ianuarie, ora 08.50, polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Focșani le-a fost solicitat ajutorul de către o tânără de 18 ani, din comuna Câmpineanca, care a sesizat faptul că fostul prieten, un tânăr de aceeași vârstă, din municipiul Focșani, ar fi agresat-o fizic. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului stabilind în urma completării formularului de evaluare a riscului faptul că există risc iminent. În acest sens, au emis un ordin de protecție provizoriu iar tânărul în cauză va fi monitorizat printr-un sistem electronic.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. La data de 13 ianuarie, ora 23.25, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții în contradictoriu,un bărbat de 43 de ani și-ar fi amenințat soția, o femeie de 35 de ani, din comuna Vrâncioaia. Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, constatându-se faptul că există risc iminent si au emis un ordin de protecție provizoriu. Totodată bărbatului i-a fost montat un sistem de monitorizare electronică. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de amenințare.

 

Vă reamintim:

Polițiștii pot emite un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, atunci când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică sau libertatea unei persoane să fie puse în pericol. Totodată, instanța de judecată poate dispune la solicitarea unei persoane a cărei viață, integritate fizică sau libertate sunt puse în pericol, un ordin de protecție împotriva agresorului, a cărui durată poate ajunge până la 12 luni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?