Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Focșănean acuzat că a obținut nelegal fonduri destinate refugiaților din Ucraina

Un pas a mai lipsit ca un focșănean să fie judecat pentru că a obținut în mod nelegal fonduri destinate refugiaților din Ucraina, în vremurile în care autoritățile locale decontau cazarea acestora. Bărbatul a fost bănuit că declarase în fals autorităţilor locale din Focșani că ar fi cazat la diferete intervale de timp o femeie de origine ucrainiană, obținând astfel în mod nelegal fonduri destinate refugiaților proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina. Așa a început ancheta, în vara anului trecut, inclusiv pentru fals în declarații, însă în final soluția procurorilor a fost de renunțare la urmărirea penală.

Ca suspect, bărbatul a povestit că are o locuință în municipiu, unde a decis să cazeze cetăţeni ucraineni refugiaţi. Și, cum prin intermediul unui agenții imobiliare a cunoscut în primăvara anului 2022 cinci cetăţeni ucrainieni, le-a prezentat locuinţa, iar aceştia au acceptat să rămână. Însă ulterior, a precizat suspectul, a discutat cu aceștia doar telefonic, cererile fiind completate în baza datelor furnizate de unul dintre ucraineni. Și, din acest motiv, nu a știut exact câte persoane erau efectiv prezente. Cu toate acestea, pe parcursul cercetărilor suspectul a achitat prejudiciul reclamat și, dată fiind atitudinea sa, a scăpat mai ușor de acuzații.

Foto cu rol ilustrativ

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?