Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Pedeapsă definitivă pentru un bărbat care a violat o nonagenară oarbă și imobilizată la pat

Pedeapsă definitivă în dosarul unui bărbat acuzat de viol, a cărui victimă avea 90 de ani, era nevăzătoare și imobilizată la pat. Inițial, pedeapsa aplicată acestuia a fost de 4 ani și trei luni de închisoare cu executare, însă în apel judecătorii au fost de acord cu procurorii, astfel că i-au majorat pedeapsa. Procurorii declaraseră apel după prima sentință de condamnare, soluția definitivă a Curții de Apel Galați fiind de a-i majora pedepsele inculpatului judecat pentru viol și violare de domiciliu. Conform rechizitoriului, într-o noapte din luna mai 2023, bărbatul dăduse buzna peste femeia de 90 de ani și, profitând de starea ei de vulnerabilitate, a întreținut cu aceasta raporturi sexuale, prin constrângere.

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani (…). Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată și, în rejudecare: Majorează de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare pedeapsa principală la care a fost condamnat inculpatul (…) pentru infracțiunea de viol (…). Majorează de la 9 luni închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare pedeapsa principală la care a fost condamnat inculpatul (…) pentru infracțiunea de violare de domiciliu (…). Majorează cuantumul pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului (…), de la 4 ani şi 3 luni închisoare la 6 ani și 6 luni închisoare (adăugând la pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă principală aplicată, respectiv de 6 luni închisoare). Menţine celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii. (…) constată încetată de drept la data de 14.12.2023 măsura arestului preventiv faţă de inculpatul (…). (…) deduce din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului (…) durata reţinerii şi a arestării preventive de la 26.05.2023 la 14.12.2023”, se arată în hotărârea definitivă. Totodată, bărbatului i-au fost interzise și o serie de drepturi, printre care și acela „de a comunica cu persoana vătămată (…) şi de a se apropia la mai puţin de 50 de metri de aceasta”.

 

Foto cu rol ilustrativ, sursa: Towfiqu barbhuiya – https://www.pexels.com/ro-ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?