Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

FOTO! Femeie găsită MOARTĂ într-un incendiu, la Bârsești

Biroul de presă al IPJ Vrancea:

În această dimineață, ora 06.40, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tulnici a au fost sesizați cu privire la producerea unui incendiu într-o gospodărie din localitatea Bârsești. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma intervenției pentru stingerea incendiului, efectuată de pompierii vrânceni, în imobilul în cauză a fost descoperit trupul neînsuflețit al unei femei de 83 de ani. În cauză, urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii ucidere din culpă.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea:

În această dimineață, în jurul orei 07.00, un apel la numărul unic de urgență 112 anunța producerea unui incendiu la o locuință din comuna Bârsești. Către locul indicat s-au deplasat, în cel mai scurt timp, 1 autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Tulnici, 1 autospecială de stingere și 1 ambulanță SMURD de la Secția de Pompieri Vidra.
Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință în suprafață de cca. 100 mp, existând posibilitatea extinderii la vecinătăți. Aceștia au acționat imediat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să-l stingă în limitele găsite.
Din nefericire, în interiorul locuinței a fost descoperit corpul carbonizat al unei femei de 85 ani. Cauza probabilă a producerii incendiului: coș de fum defect.

AVEȚI GRIJĂ DE PĂRINȚI ȘI BUNICI!

Pompierii merg la incendii și nu au ce să facă… se simt cu „mâinile legate”. În cele mai multe cazuri, e prea târziu! Când ești pompier, misiunea ta e să salvezi, dar, în astfel de situații, te simți neputincios! Aveți grijă de părinții și bunicii voștri! Sunt bătrâni și poate nu știu ceea ce trebuie să facă, iar în această perioadă sunt cei mai vulnerabili! Insistați să curețe coșurile de fum, să nu folosească aragazul pentru a se încălzi și să nu lase lumânări aprinse peste noapte.

Vârstnicii sunt principalele victime ale incendiilor la locuințe. Verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii! Este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului prin utilizarea lichidelor inflamabile!

Sursa: #IGSU

Sursă foto: ISU Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?