Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Grevă japoneză la ANAF, Ministerul Finanţelor și Vamă

Membrii Sindicatului Naţional Meridian, salariaţi în cadrul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate, au intrat miercuri, 27 decembrie, în grevă japoneză, nemulţumiţi că vor fi exceptaţi anul viitor de la majorarea salariului de bază cu 5%, anunţa organizaţia sindicală într-un comunicat transmis recent AGERPRES. La acest protest, care s-a manifestat prin purtarea unei banderole de culoare albă, au participat membrii organizaţiei din cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Trezoreriilor din Bucureşti şi ai Autorităţii Vamale Române.

„Salariaţii din cadrul acestor instituţii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că Guvernul României are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5 la sută de anul viitor. Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 115, adoptată acum o săptămână, personalului plătit din fonduri publice i se va mări cuantumul brut al salariilor de bază cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023. Astăzi (joi, 21 decembrie – n. r.), însă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, domnul Mihai Constantin, a declarat că săptămâna viitoare va fi adoptat un nou act normativ prin care, anul viitor, de această majorare de 5% nu va beneficia şi personalul din sistemul fiscal pe motiv că ‘au beneficiat deja în acest an de majorări salariale”, susţin reprezentanţii sindicatului Meridian. Aceştia au menţionat că decizia de a elimina această categorie profesională de la majorarea salarială acordată celorlalţi bugetari se încadrează în politica de discriminare promovată de statul român în anii trecuţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?