Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

GALERIE FOTO: „Bine faci, bine găsești!” – Colaborare între Școala „Ștefan cel Mare” Focșani și CSEI „Elena Doamna”

Comunicat de presă:

Cu bucurie și emoții, marți, 5 decembrie 2023, elevii de la CSEI „Elena Doamna” Focșani i-au primit pe prietenii lor mai vechi, elevii de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Focșani, mesageri ai lui Moș Nicolae. Activitatea de creație „Ghetuța lui Moș Nicolae”, desfășurată în sala de festivități a CSEI „Elena Doamna”, face parte din proiectul educațional de voluntariat „Bine faci, bine găsești!”, proiect înscris în Strategia Națională de Acțiuni Comunitare (SNAC) 2023/2024, la nivelul județului Vrancea.

Partenerii proiectului, respectiv: Școala Gimnazială „Ștefan ce Mare”, CSEI „Elena Doamna” Focșani, Școala Gimnazială „Anghel Saligny” Focșani, au organizat și desfășurat, prin intermediul cadrelor didactice: Ghilea Fănica, Toma Adina, Nedelcu Cristina și Grosu Daniela și al elevilor din clasele I și a III-a A activități creative în sala de festivități CSEI „Elena Doamna” dedicate lui Moș Nicolae.

Pentru eforturile depuse în cadrul activității, Moș Nicolae, prin mesagerii săi, i-a răsplătit pe copii cu dulciuri și fructe. „Aprecierile micilor participanți, entuziasmul lor ne-au întărit convingerea că numai astfel, prin implicarea în activități concrete putem dezvolta un comportament activ, liber, tolerant comunicativ și civic” – unul din profesorii coordonatori ai proiectului, Nedelcu Cristina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?