Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

GALERIE FOTO! Coroane de flori și slujbe la mormântul maiorului Pastia și cel al familiei Bengescu

Astăzi, de Ziua Națională a României, am adus un modest omagiu eroilor noștri
De dimineață l-am omagiat pe Maiorul Gheorghe Pastia, filantropul care și-a dăruit întreaga avere pentru finanțarea Teatrului Municipal și Ateneului Popular, clădiri pe care le numea adesea „copiii mei”.
Pentru sacrificiile făcute întru progresul culturii naționale, municipalitatea i-a acordat, în data de 12 aprilie 1926, „cu un profund sentiment de recunoștință și admirație”, titlul de „Cetățean de Onoare a Orașului Focșani”.
A fost oficiată o slujbă religioasă la monumentul funerar al Maiorului Pastia din Cimitirul Sudic și am depus o coroană de flori alături de președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma și subprefectul Claudia Serafimciuc.
La aniversarea celor 110 ani de existență a Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”, am finalizat reabilitarea monumentului funerar Maior Gheorghe Pastia din Cimitirul Sudic, pe care am reușit să îl introducem pe Lista Monumentelor Istorice din România.
Tot astăzi am depus o coroană de flori și la „Monumentul Basorelief Zoe și Dumitru Bengescu” al părinților scriitoarei Hortensia Papadat Bengescu, reabilitat în acest an.
Generalul Dumitru Bengescu a fost ofițer al Regimentului 10 Putna și a luat parte la campania din anii 1877-1878 în luptele de la Grivița, Rahova, Plevna.
Un gest mic față de eforturile înaintașilor noștri al căror vis – să trăiască ca o singură națiune într-o singură Românie – a fost înfăptuit la 1 Decembrie 1918.
O izbândă care nu ar fi fost posibilă fără sacrificiul eroilor noștri căzuți pe câmpurile de luptă, aici, în Vrancea, în Primul Război Mondial!
Tuturor le suntem azi recunoscători și le aducem piosul nostru omagiu.
Astăzi, de Ziua Națională a României să ne plecăm fruntea cu smerenie în fața generației care a făcut România Mare!
Lor, înaintașilor noștri dar, în egală măsură și generațiilor care vor veni după noi, le suntem datori să păstrăm unitatea națiunii române!
Istoria ne-a demonstrat că împreună suntem mai puternici și că doar împreună putem trece peste toate momentele dificile!
Așa cum spunea și Nicolae Iorga – “Când un neam întreg gândeşte cu singur gând şi inimile a milioane de oameni palpită de o singură simţire – oare este putere omenească care să-i stea împotrivă? Chiar de-ar fi o astfel de putere vrăjmăşească, înaintea voinţei suverane a milioane de suflete înfrăţite într-un cuget şi o simţire trebuie să se închine!”
La Mulți Ani, focșăneni!
La Mulți Ani, vrânceni!
La Mulți Ani, români!
*

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?