Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

GALERIE FOTO: “PATRIA ÎN INIMI DE COPII” – Concurs regional/interjudeţean organizat de Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2 Focşani

COMUNICAT DE PRESĂ:

Grădinița cu P. P. Nr. 2 Focșani a desfășurat în data de 28 noiembrie cea de-a XI-a ediţie a concursului regional/interjudeţean ,,Patria în inimi de copii”, sărbătorind ziua de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Concursul a fost găzduit de Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2 în parteneriat cu ISJ Vrancea, AEDR Vrancea, Liceul de Artă ,,Gheorghe Tattărăscu” Focşani și Școala Gimnazială ,,Anghel Saligny” Focşani.

Patriotismul este una dintre valorile care ar trebui promovate şi sădite în sufletele copiilor noştri. El nu este valoros în sine cât este în relaţie cu alte valori şi trebuie alăturat acestora: implicarea socială, interesul pentru cultura românească, toleranţa, reperele morale, respectul, spiritul civic, optimismul.

Când le trezim copiilor interesul pentru cultura, tradiţiile şi obiceiurile româneşti, apare inevitabil şi sentimentul de mândrie naţională. Din fericire România are o grămadă de valori şi bogăţii, care trebuiesc arătate copiilor. Astfel, ei învaţă să aprecieze ceea ce au, să fie recunoscători şi să se simtă mândri că au avut şansa să se nască aici. Dacă reuşim să îi facem pe copii cu adevărat interesaţi de tradiţiile şi cultura populară, ei vor învăţa să le preţuiască şi să le ducă mai departe din dragoste şi nu din obligaţie.

Din echipa de proiect care a iniţiat acest concurs fac parte următoarele cadre didactice: Prof. Isac Vasilica, Prof. Damaschin Loredana, Prof. Consilier Şcolar Dănăilă Valentina, Prof. Petrea Oana şi Prof. Ivan Iulia Cristina.

Mulţumim partenerilor noştri pentru implicarea în acest proiect: ISJ Vrancea, reprezentat prin Inspector General, prof. Marchitan Gabriela Daniela, Inspector Genaral Adjunct, prof. Ailincuţei Lauriana, Inspector Activităţi Extraşcolare, prof. Hulea Carmen Antuaneta, Inspector Educaţie Timpurie, prof. Şerbu Georgiana Alexandra, AEDR Vrancea, reprezentată prin preşedinte Gheorghe Minodora, Liceul de Artă ,,Gheorghe Tattărăscu” Focşani, reprezentat prin director prof. Constantinescu Ioana și Școala Gimnazială ,,Anghel Saligny” Focşani, reprezentată prin director prof. Lazăr Mircea.

Le aducem mulţumiri şi membrilor juriului care ne-au ajutat la deliberare: doamna prof. Sufleţel Adina, doamna prof. Serea Nicoleta şi doamna director Isac Vasilica.

De asemenea, le mulţumim şi sponsorilor noştri: Artafier Damaschin, Asociaţia “Şcoala Vînători Vrancea”-preşedinte Goraş Mariana şi AEDR Vrancea pentru contribuţia la buna desfăşurare a concursului.

,,Participanții au trezit în sufletele noastre mândria de a fi român. Felicitări tuturor copiilor și cadrelor didactice implicate în proiect!”, au fost cuvintele doamnei director Isac Vasilica.

La mulți ani, dragi români!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?