Marea Britanie câştigă o competiţie internaţională de colectare a gunoaielor

0
49

Marea Britanie a ieşit învingătoare dintre 21 de echipe din întreaga lume care s-au adunat la Tokyo în această săptămână pentru a colecta gunoaie în cadrul primei ediţii a Cupei Mondiale SpoGomi, o iniţiativă menită să crească gradul de conştientizare asupra problemelor de mediu, transmite vineri Reuters. Echipe formate din trei persoane, venite chiar şi din ţări îndepărtate precum Australia şi Brazilia, au răscolit străzile din Shibuya şi Omotesando timp de 90 de minute, în cadrul a două sesiuni, căutând gunoaie şi apoi sortându-le în categoriile corespunzătoare.
Echipa Marii Britanii, „The North Will Rise Again”, a devansat echipa gazdă, clasată pe locul secund, obţinând 9.046,1 puncte după colectarea a 57,27 kilograme de gunoaie. „Poate că multe dintre celelalte echipe au fost mai ecologice şi mai puţin sportive, dar noi suntem probabil opusul şi am învăţat foarte multe despre cât de necesar este să ne curăţăm oceanele şi să reducem deşeurile”, a declarat căpitanul echipei, Sarah Parry, după primirea trofeului, miercuri. „A fost o experienţă foarte bună”, a adăugat ea.
Faimoasele standarde înalte de igienă şi curăţenie din Japonia au făcut ca găsirea deşeurilor să reprezinte o provocare pentru unii dintre concurenţi. „Uneori a fost foarte greu, pentru că nu erau chiar atât de multe gunoaie”, a declarat Beatrice Hernandez, membră a echipei din Statele Unite. „Atunci a trebuit să căutăm puţin mai în profunzime, cum ar fi în tufişuri, sau să ne concentrăm asupra mucurilor de ţigară de pe jos”, a pus ea. Numele SpoGomi provine din fuziunea unei abrevieri a cuvântului „sport” şi cuvântul japonez pentru gunoi, „gomi”.
Inventat în 2008 pentru a-i încuraja pe oameni să strângă gunoaiele din locurile publice, SpoGomi a crescut în popularitate până la punctul în care anul acesta au fost organizate în Japonia aproximativ 230 de astfel de concursuri.
Organizatorii, Nippon Foundation, au declarat că această competiţie mondială a fost inspirată de dorinţa de a creşte gradul de conştientizare asupra problemelor de mediu, în special cea a poluării cu plastic a oceanelor. „Primul lucru important este acela de a-i face pe oamenii care încă nu sunt conştienţi de problema deşeurilor marine să realizeze situaţia gunoaielor din oceane”, a declarat directorul executiv al fundaţiei, Mitsuyuki Unno. „Al doilea scop al evenimentului este de a oferi oportunităţi pentru persoanele care au devenit conştiente de această problemă şi care doresc să întreprindă anumite acţiuni”, a adăugat el. Cea de-a doua ediţie a Cupei Mondiale SpoGomi va avea loc în 2025.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here