Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Doctorul Mihai Nedelcu, ales președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Vrancea

La sfârșitul săptămânii trecute, la Colegiul Medicilor Stomatologi din Vrancea, au avut loc alegerile pentru noua conducere. În urma voturilor, doctorul Mihai Nedelcu a fost ales președintele Colegiului, asta după ce timp de trei mandate, funcția a fost ocupată de dr. Florinel Iacob. În total, la noi în județ, activează în jur de 250 de medici stomatologi, însă puțin peste 180 au drept de vot. Vicepreședinte al Colegiului Medicilor Stomatologi din Vrancea a fost ales dr. Vlad Hanță, iar în funcția de secretar general – dr. Elena Prescornițoiu. Ceilalți reprezentanți ai Consiliului teritorial sunt: dr. Irina Lupu, dr. Sorin Nedelcu, dr. Marius Ursu și dr. Alin Amariticăi.

Dr. Mihai Nedelcu și-a propus ca pe parcursul celor patru ani de mandat să aibă un „dialog constructiv‟ cu medicii stomatologi din Vrancea în așa fel încât „deciziile pe care le vom lua să satisfacă atât cât este posibil nevoile noastre, ale tuturor‟. „Când m-am hotărât să vă reprezint ca membru în Colegiul Medicilor Stomatologi, am avut în minte 7 obiective majore:

1. Să punem medicii stomatologi acolo unde le este locul. Să nu ne mai treacă nimeni cu vederea, să nu ne mai uite nimeni, să nu ne mai facă nimeni legi și legiferări peste noapte, «din greșeală».

2. Să facem totul ca să fim cât mai competitivi având cursuri despre tot ce constituie nou și de interes.

3. Să ne ajutăm! Întotdeauna mi-am dat tot interesul când un coleg mi-a cerut ajutorul. Sunt prezent mereu la greu și la provocări.

4. Îmi doresc să dezvolt medicina școlară așa cum am făcut-o în 2009, modernizând aceste cabinete cu instrumentar și aparatură de cea mai bună calitate și încercând să creștem numărul lor și în alte unități de învățământ. Astfel, dăm o șansă copiilor la sănătate orală și la un act medical de înaltă ținută.

5. Să dezvoltăm cu adevărat mediul rural având un dialog deschis și constructiv cu primarii.

6. Același dialog deschis și hotărât să-l avem și cu CAS pentru o remunerare corectă a manoperelor stomatologice.

7. Să ajutăm tinerii colegi să se integreze! Să nu uităm: este loc pentru toată lumea. Și noi am fost tineri și am avut nevoie de oportunități. Să dăm o șansă tuturor! Să fim empatici și să colaborăm. Al dumneavoastră coleg și prieten, dr. Mihai Nedelcu‟, este mesajul transmis de noul președinte al Colegiului Medicilor Stomatologi din Vrancea.

De asemenea, „întreaga echipă ține să mulțumească domnului doctor Iacob Florinel pentru întreaga muncă depusă în toți acești ani și pentru echilibrul de care a dat dovadă în toate situațiile apărute‟.

Îi dorim succes în activitate medicului Mihai Nedelcu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?