Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Noul spital județean Focșani – faza verificării tehnice

Administrația județeană continuă demersurile pentru construirea noului spital județean. Societatea Expert Infradesign SRL a fost desemnată, în urma licitației organizată pe SEAP, să asigure servicii de verificare tehnică realizate de către specialiști verificatori de proiecte atestați pentru obiectivul de investiții „Spitalul judeţean de urgenţă Focşani – județul Vrancea“.

Pentru realizarea acestui obiectiv, ofertantul declarat câştigător al procedurii de atribuire va realiza următoarele categorii de activităţi: verificarea documentațiilor tehnice de către specialiști verificatori de proiecte atestați pentru obținerea avizelor; verificarea modificărilor de soluții tehnice pe parcursul execuției lucrărilor; realizarea tuturor serviciilor şi îndeplinirea tuturor formalităților necesare în conformitate cu dispozițiile legale corespunzătoare; elaborarea de documente și/sau rapoarte necesare pentru participarea la ședințe, pentru colaborarea cu terțe părți, pentru managementul general al contractului de servicii. Valoarea contractului este de aproximativ 400 de mii de lei.

Administrația județeană mai are în derrulare un contract ce vizează realizarea serviciilor de proiectare pentru obiectivul de investiții „Spitalul judeţean de urgenţă Focşani – județul Vrancea“. Valoarea estimată a lucrărilor este de 17,5 milioane de lei.

De asemenea Consiliul Județean Vrancea a reactualizat Studiul de Fezabilitate pentru construirea noului spital județean de urgență. Practic, Studiul de Fezabilitate a fost actualizat pentru un spital care va avea o suprafață mai mică decât cea prevăzută inițial și asta pentru a putea fi depus spre finanțare prin Programul Sănătate, apelul de proiecte „Investiții în infrastructuri spitalicești noi: spitale județene, spitale județene de urgență, spitale monospecialitate”, derulat de Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene. Programul Sănătate 2021 – 2027 (PS), aprobat la sfârșitul lunii noiembrie 2022 de Comisia Europeană, este un program multifond ce dispune de o alocare totală de valoare de 5,8 miliarde de euro ce cuprinde finanțare FSE+ și FEDR, precum și o componentă de împrumut de 2 miliarde de euro, realizat prin intermediul Băncii Europene de Investiţii (BEI). „Nu este vorba despre un nou Studiu de Fezabilitate, ci despre o reactualizare a SF-ului astfel încât să ne încadrăm în parametri, în protocolul sanitar pentru ca tot spitalul actual, construit în 1970, toate cele aproximativ 450 de paturi să fie relocate într-un spațiu nou; cu posibilitatea de extindere a noului spital în perioada următoare, cu săli de operație, cu heliport, cu tot ceea ce presupune acest spațiu. În spațiul actualului spital județean nu se mai poate funcționa. Să ne ferească Dumnezeu de un cutremur, că o să avem o mare problemă la spitalul județean“, a afirmat președintele Cătălin Toma.

Spitalul Județean Focșani nu este administrat de Consiliul Județean, cum e cazul celorlalte spitale din țară, dar Ghidul de finanțare permite un parteneriat între administrația județeană și minister, parteneriat care presupune însă parcurgerea unor pași administrativi.

Constantin Mîndrilă, managerul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani, a declarat la #podcast de Vrancea de la Monitorul că noul spital județean „sută la sută se va face”: „Va fi un spital modern, funcțional, pe care chiar ni-l dorim cu toții și vom beneficia de el”.

În cadrul ședinței de săptămâna trecută a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Municipiului Focșani, primarul Cristi Misăilă a solicitat reprezentanților firmei care realizează noul PUG să introducă în documentație și proiectele care vor fi realizate în sudul orașului, inclusiv noul spital județean.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: https://www.freepik.com/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?