Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

VIDEO și GALERIE FOTO: Credincioșii din parohia Nereju Mare au sărbătorit hramul bisericii Sfinții Mihail și Gavriil

Credincioșii din parohia Nereju Mare, comuna Nereju, au sărbătorit ieri hramul bisericii parohiale, Sfinții Mihail și Gavriil. Slujba a fost oficiată de preotul paroh Iulian Măciucă și părintele Aurel Boțan, protoiereu al Protoieriei Focșani I. Credincioșii au participat în număr mare la sfânta Liturghie, aducând mulțumire pentru faptul că au fost sănătoși și au contribuit la restaurarea bisericii. La nivelul bisericii au loc lucrări de pictură din nou, restaurare mobilier, construcție lumânărar, execuție trotuare pietonale, înlocuire pardoseală interioară.

La slujbă a participat și primarul comunei Nereju, Toader Gemănaș, unul dintre cei care a susținut și susține reabilitarea și refacerea picturii în lăcașul amintit.

„Încheiem astăzi într-un chip deosebit cinstirea sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Spun într-un chip deosebit pentru că ne-am obișnuit ca pe parcursul anului bisericesc să avem sărbători închinate sfinților lui Dumnezeu, oamenilor ca noi, care au dobândit, printr-o viață curată deosebită calitatea sfințeniei. Iar pe de altă parte, cinstim momentele importante din viața Mântuitorului Isus Hristos și a Maicii Domnului. Dar iată că astăzi facem această legătură între lumea văzută și lumea nevăzută, cinstindu-I pe acești doi reprezentanți, am putea spune, ai tuturor cetelor îngerești“, le-a spus la predică celor prezenți părintele Aurel Boțan, protoiereu al Protoieriei Focșani I.

Acesta le-a cerut credincioșilor să nu îi uite pe înaintașii lor și nici faptele acestora, precizând că trebuie să se implice în continuare pentru a finaliza lucrările la această frumoasă biserică. „Dacă înaintașii dumneavoastră, părinți, bunici, străbunici, au reușit să construiască această frumoasă biserică, în vremuri cu mult mai grele decât cele de azi, consider că dumneavoastră trebuie să continuați efortul lor și să finalizați lucrările și pictura la această frumoasă biserică“, a mai spus părintele Aurel Boțan.

Și preotul paroh Iulian Măciucă a ținut să le spună credincioșilor importanța pe care o au pentru ei sfinții al căror hram îl are biserica de care aparțin.

Astăzi (ieri-n.r.) este mare sărbătoare pentru toți locuitorii comunei Nereju pentru că întreaga comunitate se află sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și sub ocrotirea Prea Sfintei Treimi. Fiecare dintre noi suntem ocrotiți în viață de către îngerul păzitor, de către sființii pe care ni-i alegem în momentul tainei căsătoriei și suntem ocrotiți în viața noastră de către sfinții al căror hram îl are biserica de care aparținem“, le-a spus credincioșilor preotul paroh Iulian Măciucă.

Creștinii ortodocși îi sărbătoresc în data de 8 noiembrie pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, consideraţi patronii spirituali ai Jandarmeriei şi celebraţi împreună cu toţi îngerii şi arhanghelii. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor spre Rai. Conform tradiţiei, în această zi se face marea pomenire a tuturor morţilor din familie, iar credinţa populară spune că de Sfinţii Mihail şi Gavriil nu se lucrează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?