Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Municipalitatea vinde un apartament în Blocul L2 din Sud, ca urmare a unei sentințe definitive

Primăria Focșani va înstrăina un apartament situat în Blocul L2 din Cartierul Sud, după ce instanța a dat o sentință definitivă în acest sens. Acțiunea, deschisă de un chiriaș care încheiase un contract cu municipalitatea în anul 2019, a fost câștigată definitiv de acesta, astfel că pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Focșani de astăzi a fost inclus un proiect de hotărâre privind împuternicirea primarului municipiului – Cristi Valentin Misăilă – să încheie contractul de vânzare-cumpărare pentru locuința din fondul locativ de stat situată în Focșani, bulevardul București nr. 27, blocul L2, ap. (…). Procesul, deschis în 2020, a fost soluționat în urmă cu câteva luni.

Conform sentinței judecătoriei, menținute la tribunal, a fost admisă „acţiunea formulată de reclamantul (…) în contradictoriu cu pârâta UAT MUNICIPIUL FOCŞANI. Obligă pe pârâta să încheie cu reclamantul contract de vânzare cu privire la apartamentul situat în (…), la valoarea de 62.279 lei stabilită prin raportul de expertiză întocmit de domnul expert (…). Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge în rest cererea formulată ca neîntemeiată”. Urmarea a fost înștiințarea primăriei asupra a ceea ce a decis instanța, astfel că au fost făcute discuții în comisia socială, ai cărei membri – consilierii locali PNL Liviu-George Macovei, Mirela Stroie, Victor Dumitru și Ionel Costea au inițiat proiectul de hotărâre în sine.

Apartamentul de trei camere în discuție, care are 46,5 mp plus dependințe interioare (baie, bucătărie, cămară, wc serviciu) în suprafață de 23,7 mp, fusese închiriat în 2019 persoanei în cauză ca locuință de serviciu, iar la distanță de câteva luni de la încheierea contractului de închiriere, a fost solicitată vânzarea acestuia. Reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurilor prealabile, adică transmiterea unei solicitări la primărie, care nu a fost soluționată favorabil, însă în instanță i-a fost recunoscut dreptul de a cumpăra apartamentul, în baza prevederilor legale. În timpul procesului, expertul desemnat a stabilit că valoarea imobilului este de 62.279 lei, în timp ce îmbunătățirile făcute de chiriaș aveau o valoare de 19.829 lei, în condițiile în care acesta solicita instanței să le aibă în vedere și să le deducă din prețul total stabilit.

Primăria vinde și două ANL-uri

Pe de altă parte, astăzi se va discuta și despre aprobarea vânzării cu plata în rate a două apartamente din Focșani, în strada Pinului și strada Bradului, adică ANL-uri. Imobilul de pe strada Pinului este un apartament cu 2 camere, în suprafață de 69,40 mp, care a fost închiriat de municipalitate în anul 2018. Prețul stabilit pentru vânzare este de 235.242,49 lei, contravaloarea apartamentului în sine, dar și a boxei de 14,40 mp și cota-parte indiviză din proprietatea comună, în suprafață construită de 47,47 mp. Și, conform proiectului, titularii contractului de închiriere trebuie să achite un avans de 35.286,37 lei și un comision de 2.329,13 lei în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar diferența de 197.626,98 lei, plus dobânda aferentă, timp de 19 ani, în rate lunare egale.

Imobilul de pe strada Bradului figurează ca fiind un apartament cu o cameră – garsonieră, în suprafață de 53,21 mp, care va fi vândut la prețul de 152.247,77 lei, sumă în care intră și boxa de 9,21 mp și cota-parte indiviză din proprietatea comună, în suprafață construită de 32,70 mp. Conform proiectului de hotărâre, din suma convenită urmează a fi achitat un avans de 30.449,55 lei și comisionul de 1.507,40 lei atunci când se va încheia contractul de vânzare-cumpărare, iar restul, de 120.290,81 lei, plus dobânda aferentă, va fi plătit timp de 10 ani, în rate lunare.


Schimb de ANL-uri și repartizarea unei locuințe de necesitate

Și, dacă unii își cumpără ANL-urile, alți chiriași doresc să facă schimburi între ei. Așa se face că pe ordinea de zi a ședinței de CL Focșani este și un proiect de hotărâre privind aprobarea unui schimb de locuințe ANL situate în Focșani, Cartierul Tineretului Sud. Astfel, titularii contractelor de închiriere ar dori să facă un schimb între apartamentele cu o cameră din strada Pinului și Ulmului.

Însă nu doar locuințele pentru tineri sunt subiect de proiecte, ci și locuințele sociale. Astfel un ultim proiect pe această linie este cel privind aprobarea repartizării unei locuințe de necesitate, locuință situată în Focșani, pe strada Albinei, acolo unde a fost aprobată clasificarea unui imobil deținut de municipalitate ca locuință de necesitate.

Este vorba despre o solicitare făcută de un locatar din strada Revoluției, acolo unde blocurile de locuințe sociale au intrat în reabilitare. În imobilul de pe strada Albinei nu ar mai fi fost camere libere, însă unul dintre cei cărora îi fusese repartizată o locuință de necesitate nu a folosit spațiul, se explică în documentația proiectului: „Prin HCL (…) a fost aprobată repartizarea camerei (…) din strada Albinei nr 18 (…), cameră ce a fost predată beneficiarului din data de 31.07.2023. În urma verificărilor efectuate în acest imobil de către reprezentanții Primăriei municipiului Focșani, s-a constatat că acesta nu locuiește în imobilul repartizat.

Domnul (…) a fost notificat cu privire la neuzul locuinței de necesitate și, conform art. 20 din contractul de închiriere (…) s-a procedat la rezilierea acestuia. Având în vedere situația locativă, cât și starea de sănătate agravată a domnului (…) semnalată atât prin prezentarea la audiență, cât și prin solicitările făcute în mediul online, este necesară atribuirea unui spațiu locativ acestuia”. Concret, persoanei în cauză ar urma să îi fie repartizată o cameră în suprafață de 13,82 mp, de la etajul 1 al imobilului de pe Albinei, în documentație precizându-se că solicitantul „a figurat în calitate de chiriaș în locuința socială situată în strada Revoluției nr. 16 (…), partea nereabilitată, și s-a comportat ca un bun chiriaș, neînregistrând debite restante în evidențele fiscale ale Primăriei municipiului Focșani”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?