Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

GALERIE FOTO: Elevii de la Bordești au mers pe jos 20 de mii de pași

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Învățător Gheorghe Asănache” Bordești au inițiat o acțiune interactivă în premieră, parcurgînd 20 de mii de pași, adică 15,24 kilometri, în intervalul de timp de 2,5 ore. Așa cum ne-au precizat cadrele didactice și directorul școlii, profesoara Daniela Burducea, este cel mai interesant și plăcut proiect educațional derulat pînă acum la nivelul județului Vrancea destinat tuturor celor dornici de mișcare în aer liber. Intitulat „Hai cu noi să mergi pe jos!”, proiectul își propune să dezvolte în rândul elevilor, cadrelor didactice, comunității locale din Bordești, dar și din România dorința de a face zilnic mișcare, în special de a parcurge periodic distanțe însemnate.

Școlarii din clasa a VIII-a, împreună cu profesorul de educație fizică și sport Aurel Șelaru, coordonatorul proiectului, au pornit pe jos de la școala din localitate, au mers pe drum până la capătul satului Gobej, apoi au coborât pe dealurile arămii frumos colorate de nuanțele toamnei, au ajuns la puțurile de captare a apei, au trecut pârâul, care de data acesta era complet secat din lipsa precipitațiilor, și au pornit spre satul vecin Cândești. Din albia pârâului au pornit pe cărările ocolite și pline cu tufișuri și vegetație colorată ca în pastelurile lui Alecsandri și au ajuns la Cabana lui Găbiță.

Mirarea copiilor a fost una pe măsură, în condițiile în care nu se mai vedea nici urmă de civilizație, când le-a apărut în cale o căsuță mică, cu umbrar, sobă, grătar și o grădină mai ceva ca a bunicii, plină cu toate roadele pământului, străjuită de jur împrejur ca o fortăreață de o frumoasă pădurice de plop. Aici s-au oprit, au făcut o pauză, s-au pozat și s-au bucurat că le-a fost dat să vadă așa ceva. Au pornit din nou printre dealuri și păduricile de tufe și au ajuns la o margine de miriște, unde au dat peste livezi de pruni și gutui, apoi au continuat printre lanurile de vii. Ajunși la Cândești, în comuna Dumbrăveni au pornit la pas spre Bordești, trecând prin Bordeștii de Jos, pe la Biserica Brâncoveanu și în cele din urmă au ajuns din nou la școală.

Plimbarea mea prin pădure a fost super! Am avut parte de o experiență minunată și m-am simțit foarte bine în mijlocul naturii. Peisajele au fost superbe, aerul curat m-a energizat și am avut ocazia să mă relaxez și să mă bucur de liniște”, a spus Rareș Iancu, elev în clasa a VIII-a.

Pot spune că mi-a plăcut foarte mult plimbarea prin pădure. Am avut ocazia să mă bucur de frumusețea naturii și să mă relaxez într-un mediu liniștit și încântător. Am avut norocul să văd și o cabană, care a adăugat un farmec aparte experienței mele. Am simțit o conexiune profundă cu natura și am fost impresionat de frumusețea peisajului”, a spus Cosmin Răuță.

A fost o experiență de neuitat, am văzut locuri magnifice și animale deosebite și a fost o atmosferă foarte frumoasă, sperăm să mai facem și pe viitor”, a spus și Marian Vlad.

«Hai cu noi să mergi pe jos!» nu costă nici un ban, ci este nevoie doar de implicare, deschidere, elevi și cadre didactice implicate. Facem trei lucruri deodată: mișcare, sănătate și ne cunoaștem locurile natale, județene și naționale. Vă aștept pe toți să facem școala din Vrancea și din toată țara cunoscută. Abia am început pe acest an școlar, vor urma și alte activități la fel de frumoase și îndrăgite de elevi”, a spus profesorul Aurel Șelaru de la Bordești, cel care a avut această idee.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?