Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

VIDEO: Focșani. Semafoare la intersecția dintre străzile Vâlcele și Cotești

Noi semafoare în municipiul reședință de județ, pentru fluidizarea traficului. Anunțul a fost făcut de primarul Cristi Valentin Misăilă în cadrul ședinței de Consiliu Local Focșani de ieri, ca răspuns la o solicitare adresată de alesul local PNL Costel Bîrsan. Discuțiile au fost purtate în cadrul extraordinarei de ieri în momentul în care ar fi trebuit dezbătut primul proiect de pe ordinea de zi, cel referitor la modificarea unei hotărâri pentru aprobarea actualizării devizului general, a indicatorilor tehnico-economici și a contribuției de la bugetul local pentru obiectivul de investiții „Refacere trotuare, alei, parcaje si covor asfaltic – strada Mare a Unirii”. La cuvânt s-a „înscris” doar consilierul Bîrsan, care totuși a punctat că nu e chiar pe subiect tot ceea ce are de spus.

Și, concret, după ce i s-a dat cuvântul, Costel Bîrsan a ridicat – după cum chiar domnia sa a spus – „două mici probleme, una mai mică și una mai mare”. Prima, legată de un copac aflat în zona străzii Mare a Unirii, care ar trebui tăiat: „E un copac, săracu, e jerpelit și jupuit, care are un cot care iese în trafic. Și e lovit de mașini, de oglinzi, de cabine. E vai mama lui. Tăiați-l, punem altul frumos și am terminat povestea. Că și așa, e vai soarta lui de copac”.

A doua problemă, vizavi de situația traficului din intersecția de la restaurantul Vasilică, „unde trebuia făcut un sens giratoriu, pe care noi l-am aprobat în consiliul local”. „Acolo, situația actuală e o mare problemă. Cei care vin de pe Cotești nu pot intra, pentru că au STOP. Pentru că traficul către sau spre Vâlcele e foarte aglomerat. Și cum cei de pe Cotești au STOP, trebuie să stea acolo mult și bine. Trebuie rezolvat cumva”, a opinat consilierul PNL.

De aici, primarul Misăilă a explicat că în zonă nu poate fi făcut un sens giratoriu, ci există o altă soluție. „Nu se poate face sens giratoriu. Pentru a face sensul giratoriu la standarde – pentru a putea face girația un tir – înseamnă expropiere, înseamnă să le demolăm oamenilor gardurile și să intrăm în curțile lor. Singura variantă propusă de specialiști a fost această intersecție, nefinalizată încă, în care vor fi instalate inclusiv semafoare”, a punctat edilul municipiului.

Iar după aceasta alte discuții nici c-au mai fost în cadrul ședinței extraordinare. Mai mult a durat citirea titlurilor proiectelor, apoi s-a trecut la vot, la fiecare în parte. Așa se face că în puțin peste 30 de minute toată ședința a fost gata (vorba aceea, cu tot cu țigara de după). În total, ieri au fost votate unanim toate cele 12 proiecte înscrise inițial pe ordinea de zi, plus alte patru care au fost introduse suplimentar.

Ordinea de zi poate fi consultată accesând linkul – https://t.ly/UdOVP

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?