Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Expoziţia „Cuza 150”, la Muzeul Naţional de Istorie a României

Expoziţia „Cuza 150”, care aduce în prim-plan viaţa şi activitatea uneia dintre cele mai importante şi interesante figuri ale istoriei noastre, va fi deschisă marţi, începând cu ora 18.00, la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Potrivit unui comunicat al MNIR transmis AGERPRES, expoziţia „caută să aducă la un loc o serie de bunuri de patrimoniu care să poarte amprenta domnitorului Cuza, dar şi a omului Cuza, fără a glorifica inutil anumite aspecte şi fără a trece cu vederea chestiunile controversate, având convingerea că onestul Cuza nu ar fi vrut acest lucru”.

Vizitatorii vor putea admira tronul domnitorului Ioan Cuza şi cel al Doamnei Elena Cuza, sabia de învestitură primită de la sultanul Abdul Medjid I, trusa de pistoale de duel dăruită de împăratul Napoleon al III-lea, tunica şi casca de colonel de lăncieri, decoraţii româneşti şi străine, fotografii ale domnitorului, dar şi ale membrilor familiei sale, documente oficiale şi personale, litografii şi picturi – portretul oficial pictat de Carol Popp de Szathmari, portrete ale Doamnei Elena Cuza, dar şi ale Mariei Obrenovici, tipărituri, timbre şi efecte poştale.

Sunt prezentate foarte multe obiecte personale ale lui Alexandru Ioan Cuza – ceasuri, bijuterii, tabachere, porţelanuri, servieta, un tac de biliard – şi ale Doamnei Elena Cuza – scrisori, sigilii, bijuterii, fotografii, trusa de scris, argintărie. Vor putea fi văzute şi mărturii legate de moartea lui Cuza – va fi expus tricolorul îndoliat folosit la înmormântare sau de – posteritatea acestuia – medalii, timbre, broşuri, bancnote. În acest an s-au împlinit 150 de ani de la moartea lui Alexandru Ioan Cuza. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada octombrie 2023 – martie 2024, de miercuri până duminică. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?