Inspectoratul Școlar Județean a organizat ieri deschiderea anului sportiv 2023-2024, în județul Vrancea. Organizatorii au anunțat manifestări sportive – competiții de atletism, volei, fotbal și badminton – în Focșani, Adjud, Panciu, Odobești, Vidra și Dumitrești. În Focșani, sportivii au venit la stadionul Milcovul, dar și la Bazinul de Înot Didactic. La eveniment au participat mai mulți elevi de la școli și licee din județ, implicați în diverse manifestări sportive.
Duminică, „la stadionul Milcovul din Sud, a avut loc un eveniment în care actori principali au fost sportivii școlari. Evenimentul a fost organizat de IȘJ Vrancea (sub coordonarea doamnei inspector școlar general Gabriela Marchitan și a doamnei inspector școlar de specialitate Vica Mincă). Vom continua să sprijinim concret mișcarea sportivă din Vrancea, așa cum am făcut-o prin Legea 350/2005, prin premierile de la „Olimpicii pe primul loc” și prin alte activități derulate în ultimii 3 ani. Vrancea a avut mereu sportivi de excepție și profesori-antrenori dedicați muncii lor. Felicitări pentru eforturile depuse an de an. Le dorim succes la școală și în competiții tuturor celor care au ales să pună în aplicare dictonul latin «Mens sana in corpore sano»“, a scris președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma pe pagina sa de facebook.
Conform unui comunicat de presă transmis de Instituția Prefectului Județului Vrancea „elevii talentați de la diferite școli și Cluburi Sportive din județ și-au demonstrat abilitățile sportive, sărbătorind pasiunea lor pentru mișcare. Acest eveniment nu a fost doar despre performanța sportivă, ci și despre dezvoltarea caracterului și promovarea valorilor educaționale. În Vrancea, avem cu siguranță viitori campioni, care vor continua să aducă faimă județului nostru cu mândrie.
Pe lângă sportul de performanță este nevoie să acordăm o atenție deosebită și sportului de masă mai ales pentru copii și tineri dar și pentru adulți, pentru că sportul este un mijloc de a ne păstra o bună stare de sănătate fizică și mentală.
„Doresc să subliniez angajamentul meu ferm și necondiționat în ceea ce privește promovarea dezvoltării sportului vrâncean și voi continua să vă susțin în obținerea finanțărilor necesare, pentru tot ce înseamnă infrastructură școlară și sportivă. Vă mulțumesc pentru toate eforturile dumneavoastră, pentru implicare și dăruire, pentru sacrificiile pe care le-ați făcut și rezultatele obținute. Vă doresc mult succes în tot ce v-ați propus!” a precizat Nicușor Halici, prefectul județului Vrancea”.
La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă. „Am fost alături de elevii și profesorii de sport care au început anul școlar sportiv 2023-2024. Organizat pe Stadionul Milcovul de Inspectorul Școlar Județean Vrancea, cu sprijinul Ministerului Educație, Consiliului Județean Vrancea, Primăriei Municipiului Focșani, CSM Focșani 2007 și Asociației Profesorilor de Educație Fizică și Sport din Vrancea, a fost o bucurie să fiu alături de tinerii noștri la un astfel de eveniment. Am susținut mereu sportul și dezvoltarea infrastructurii sportive. În acest an vom finaliza reabilitarea sălii de sport a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” și vor începe lucrările la viitoarea sală de sport a Școlii Gimnaziale „Anghel Saligny”. Și în acest an vom susține financiar activitățile sportive școlare și vom premia performanțele obținute de sportivi”, este mesajul postat pe pagina de facebook a primarului Misăilă.
Anul sportiv școlar, deschis la Dumitrești pentru școlile de pe Valea Râmnicului
Comuna Dumitrești a găzduit ieri deschiderea anului sportiv școlar din centrul metodic Dumitrești, la care sunt arondate școlile din Bordești, Dumitrești, Chiojdeni, Jitia și Vintileasca. Festivitatea de deschidere a debutat pe terenul de sport din curtea Liceului Teoretic „Grigore Gheba” Dumitrești și a adunat laolaltă elevi, profesori, părinți și autorități locale. Deschiderea a fost făcută de directorul Liceului din Dumitrești, Aurelia Răducan care în calitate de gazdă le-a adresat un cuvând de bun venit tuturor celor care iubesc sportul, educația fizică și mișcarea. În cuvântul său, primarul localității, Adrian Viorel Banaurs, a spus că este un iubitor al sportului și drept dovadă se văd investițiile realizate în ultima perioadă la nivelul localității în acest domeniu.
Elevii de la Școala Gimnazială „Învățător Gheorghe Asănache” Bordești, coordonați de profesorul Aurel Șelaru, de la Liceul Teoretic „Grigore Gheba” Dumitrești, profesori, Maricica Bejan și Marius Bodoc, Școala Gimnazială Chiojdeni, profesor Liviu Bodoc, Școala Gimnazială Jitia, profesor Tudose Costeluța și Școala Gimnazială „Regina Maria” Vintileasca, profesor Lalu Neculai, s-au întrecut în cadrul mai multor competiții de fotbal fete și băieți, volei fete, baschet băieți și fete, badminton mixt, ștafete și întreceri, care mai de care mai antrenante. La final, toți elevii au fost declarați câștigători, primind diplome din partea Primăriei Dumitrești. Supriza acestei manifestări a fost participarea profesorului pensionar de matematică Alexandru Pioară, fost director și cadru didactic zeci de ani la școala din Chiojdeni. Dascălul a precizat că a fost mereu un stâlp de nădejde al sportului și ieri a venit la Dumitrești alături de elevii de la Chiojdeni pentru a-i susține în demersul lor de a face mișcare.
Dacă vremea din această toamă va fi una frumoasă, cadrele didactice care fac parte din centrul metodic Dumitrești au precizat că vor da startul multor competiții în premieră pe Valea Râmnicului, deschizând în felul acesta o provocare pentru toți colegii din județul Vrancea.
Manifestări și la Odobești
Conform unei postări pe pagina de facebook a Casei de Cultură Odobești, în oraș a avut loc deschiderea anului sportiv școlar, eveniment care „a adunat aproximativ 200 de elevi de la Școala Gimnazială Vârteșcoiu, Școala Gimnazială Găgești, Școala Gimnazială Jariștea, Școala Gimnazială Broșteni, Școala Gimnazială Reghiu, Școala Gimnazială Andreiașu de Jos, Liceul Tehnologic Odobești, Liceul Teoretic ,,Duiliu Zamfirescu” Odobești, alături de membrii Clubului Copiilor Odobești. Ziua a debutat cu o paradă spectaculoasă a elevilor, care a pornit din Parcul din fața Primăriei și a avut ca destinație Liceul Tehnologic. Aici, elevii au fost martorii inaugurării unui teren de minifotbal, unde au avut loc câteva meciuri pline de pasiune și abilitate. După paradă, elevii s-au întors în Parcul din fața Primăriei, unde au oferit demonstrații de baschet, badminton și atletism, captivând publicul cu energia lor pozitivă și abilitățile sportive. Evenimentul s-a încheiat într-un mod spectaculos, cu un impresionant spectacol de dans oferit de copiii talentați de la Clubul Copiilor Odobești. La final, micuții sportivi au fost răsplătiți cu medalii și diplome pentru reprezentarea lor de excepție în eveniment. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la reușita acestui eveniment!”.