Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Baschet – Focșănenii, la primul joc în campionat

  • CSM Focșani 2007 – FC Argeș Pitești astăzi, 29 septembrie, ora 16:00, Sala Polivalentă

Focșănenii încep astăzi ediția 2023-2024 a Campionatului Ligii Naționale de Baschet pentru că meciul programat pentru prima etapă, cu SCMU Craiova a fost amânat. În Sala Polivalentă va veni FC Argeș, formație valoroasă, care a terminat sezonul trecut pe locul 7 iar în Cupa României nu s-a calificat pentru turmneul final, însă a câștigat un joc, pe cel cu Târgu Jiu. Prin comparație, CSM 2007 s-a clasat în campionatul trecut pe locul 15 și a fost întrecută în ambele meciuri din Cupă. Din această perspectivă privind disputa programată pentru astăzi, piteștenii apar ca favoriți la a doua victorie, după ce în prima rundă au câștigat acasă în fața Petrolului, învingătoare, la rândul său în amicalul din intresezon cu focșănenii. Însă la câte mișcări de jucători se produc la echipele din România de la un sezon la altul – așa cum se întâmplă și la Pitești și la Focșani – practic, se vor afla față în față două grupări masiv înnoite. În meciul cu CSM Ploiești din prima etapă, piteștenii și-au dovedit forța de joc printr-o revenire spectaculoasă în care au recuperat un pasiv de 17 puncte și au încheiat partida cu trei puncte mai multe decât ale adversarilor.

CSM 2007, care a pierdut toate meciurile de pregătire și oficiale va juca pentru o primă victorie a sezonului. Are avantajul unei relative omogenități în condițiile în care profesorul Petruț Mihai a reușit să păstreze un nucleu de patru seniori din lotul cu care a încheiat în vară – Cătălin Petrișor, Ionuț Berceanu, Pavle Reljic și Konstantin Anikiienko iar Lucian Țibârnă a mai jucat la seniori pentru Focșani. În lotul pentru campionatul 2023-2024 se mai află, nou veniți, Sherwood Brown, Rijad Avdic, Terry Nolan Jr., Alexandru Coconea, Dragoș Axinte, Mihăiță Cucu, Mihai Ștefan, Giani Chirilă și Mihnea Nicula. În jocurile din Cupa României, cel mai prolific marcator a fost bosniacul, Rijad Avdici. Baschetul a oferit numeroșilor spectatori care vin în Sala Polivalentă dispute de bun nivel. La fel va fi și astăzi între două formații cu tradiție în Liga Națională!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?