Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Cel mai modern observator astronomic din România, construit la Odobești

Primăria Odobești construiește cel mai modern observator astronomic din România. În acest moment deja se lucrează la clădirea obiectivului, iar zilele trecute Primăria Odobești a scos la licitație un contract ce vizează achiziția de mobilier și echipamente tehnice aferente proiectului, în cadrul căruia vor fi achiziționate mai multe calculatoare, monitoare, un videoproiector, scaune, mese, dulapuri, un sistem de sunet, sistem de operare server, hard disk-uri, sisteme de operare, sistem server, HDD Server, laptop-uri, televizoare etc.

Primăria Odobești are în derulare proiectul de investiții „Construire observator astronomic în orașul Odobești”, valoarea acestui contract fiind estimată la peste 4,6 milioane de lei. Deja până la finele anului trecut fusese turnată fundația la acest obiectiv, primarul Daniel Nicolaș subliniind că prin realizarea acestui proiect, orașul Odobești se va plasa pe harta turistică a orașelor din România în care se petrece cu adevărat ceva, unde ai posibilitatea să transformi o plimbare într-un mod plăcut de petrecere a timpului liber. Totodată, în Odobești se lucrează și la construirea unui Planeteriu, care va fi amplasat pe locul fostei Grădini de Vară și care va utiliza tehnologie disponibilă, 8K 3D. Acesta va fi unic in România și al 4 -lea în Europa.

Proiectul este finanţat cu fonduri europene și are o valoare de circa 3 milioane de euro. Observatorul se construiește în nordul orașului, pe un teren de aproximativ 300 de metri pătrați şi face parte dintr-un proiect integrat care prevede construcţia mai multor obiective, ca asfaltarea străzilor Ștefan cel Mare, Manea Baiatu, Frații Pamfil și Dumitru Velniță din Cartierul Satu Nou, modernizarea Parcului Gării și construirea unei noi aripi a Liceului Teoretic”, a afirmat primarul Daniel Nicolaș. Clădirea va fi dotată cu aparatură de înaltă performanţă pentru desfăşurarea unor activităţi recreative şi educaţionale la standarde ridicate, în acest sens fiind încheiate acorduri cu universităţi din ţară şi din străinătate și înființarea unei tabere de astronomie, pe dealurile Odobeștiului.

Împreună cu Observatorul astronomic, zona de agrement din Cartierul Sturza, Parcul Sf. Ilie, Parcul Gării, terenurile de sport, stadioanele și zonele de fitness, Planetariul și plaja artificială vor transforma Odobeștiul într-o zonă cu potențial turistic ridicat, într-un oraș frecventabil și atractiv în care nivelul de trai al populației va crește cu fiecare zi”, a mai spus primarul Daniel Nicolaș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?