Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

APIA primește cereri pentru ajutorul de urgență acordat fermierilor din sectorul cerealelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început să primească cereri pentru ajutorul de urgență acordat fermierilor din sectorul cerealelor. Fermierii vrânceni sunt așteptați la centrele APIA unde au depus cererea unică pentru anul 2022 în vederea depunerii cererii de acordare a sprijinului de urgență. Acești bani se acordă pentru suprafețele determinate în urma controalelor aferente cererii de plată unică pe suprafață depuse în anul 2022, respectiv pentru minimum un hectar cu una sau mai multe dintre culturile de porumb/ orz/ floarea-soarelui/ rapiță.

Reprezentanții APIA au anunțat că pun la dispoziția solicitanților „cereri pretipărite cu suprafețele determinate în urma controalelor administrative și la fața locului aferente fiecarei culturi de porumb/ orz/ floarea-soarelui/ rapiță pentru anul 2022; suprafețele totale exprimate în ha, în cifre întregi fără subdiviziuni, prin trunchiere”. „Pentru acordarea sprijinului de urgență, solicitanții trebuie să depună cererea pretipărită pusă la dispoziție de către APIA însoţită de copia documentului de coordonate bancare – cont bancar activ, numai în situația în care acesta a suferit modificări față de cel înscris în cererea unică de plată pentru anul 2022. Documentul depus în copie de către beneficiar va purta sintagma „conform cu originalul”, va fi datat şi însuşit prin semnătură de către beneficiar”, arată reprezentanții APIA.

Valoarea ajutorului se calculează în baza unei formule care ține cont de cantitatea de motorină utilizată la lucrările agricole pe un hectar de teren, respectiv 2 lei/ litru motorină. „Pentru schematizarea modului de calcul al sprijinului excepțional exprimat sub formă de grant, se consideră că acesta reprezintă o valoare aferentă unei cantități unitare de 78 litri/ ha de motorină și că în stabilirea valorii totale a sprijinului se utilizează 50% din cantitatea rezultată din înmulțirea numărului de hectare eligibile cu valoarea de 78 litri/ha de motorină”, mai precizează APIA. Banii vor fi plătiți până la 31 decembrie 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?