Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

VIDEO și GALERIE FOTO: Preotul Lucian Diaconu și Nadia Tiroiu, doi vrânceni care au dus o parte din România în Italia

Sunt vrânceni, plecați în străinătate de foarte mulți ani, care vor să ducă în comunitățile în care trăiesc, tradițiile, portul și graiul românești. Astăzi vom afla poveștile Nadiei-Liliana Tiroiu și a preotului Lucian Diaconu, doi vrânceni care și-au dorit să aducă o parte din România în Italia, mai precis în Sezze. Nadia Tiroiu este originară din Odobești și a plecat în Italia în urmă cu 20 de ani, mai întâi „într-o mică vacanță după absolvirea studiilor‟. Apoi, românca spune că iubirea a fost cea care a determinat-o să transforme Italia în a doua casă, pentru că soțul ei locuia deja de ceva timp la Roma. „Cum ne iubeam mult, am decis să-i fiu alături soțului meu oriunde în lumea asta, așa că am rămas în Italia, spre uimirea mea, eu cea care nu agream să fiu departe de familie, de țara mea și de cei pe care-i salutam zilnic. Am rămas în Italia, am învățat să mă acomodez cu societatea, să mă înnobilez în rândul muncii și, uite așa, anii au trecut, iar familia noastră a fost binecuvântată cu o fetiță și cu mulți prieteni dragi‟, povestește Nadia Tiroiu.

„Ca orice om, încep prin a face ceva cu credință‟

Din dorința de a lăsa ceva în urmă, Nadia s-a implicat în diverse activități caritabile și culturale în Sezze, regiunea în care locuiește în prezent. „Ca orice om, încep prin a face ceva cu credință. De aceea, am fost mereu alături de cei nevoiași. Nu am asociație, nu fac parte din vreun partid, dar am ceva mult mai interesant: voință. Anume, aceea de a face cât mai mult bine, de a fi un exemplu pentru copilul meu și un prieten pentru societate. Suntem multe etnii aici, în Sezze, de pe toate continentele. Anul trecut, în preajma sărbătorilor de iarnă, am reușit să organizez un mic spectacol cu ajutorul mămicilor din vreo 13 sau 14 țări, spectacol la care și-a pus amprenta și preotul Lucian Diaconu, originar din Focșani, care slujește aici, în Sezze de aproximativ 16 ani. Țin să menționez faptul că părintele organizează mereu diverse evenimente creștine și caritabile în rândul comunității.

Visul meu, să fim un univers pe o mică scenă, și să aduc toți copiii care nu vorbesc o limbă comună, dar împart același loc de joacă, aceeași școală, își întâlnesc privirile pe stradă, dar nu se cunosc, a fost îndeplinit. A fost un mic spectacol în care am promovat mesaje de pace, iar copiii au primit de la Moș Crăciun daruri. A fost minunat. Acest lucru mi-a demonstrat că pot orice‟, povestește, cu bucurie și emoție, vrânceanca.

Îndemnată de aceleași gânduri bune și de dorul de țară, Nadia a reușit în vara acestui an să organizeze un Festival al artiștilor din diaspora la care au participat români din toate colțurile țării, care locuiesc în Italia, dar pentru care România înseamnă mai mult decât patria mamă. „Cu mânuțele astea două, am creat o lume nouă. Am venit prin iubire, am devenit lumină și așa aș vrea să plec, cu iubirea, pentru că doar asta îți este lăsată să iei, pe lângă amintiri. Ca să faci bine și să aduci zâmbete, nu ai nevoie de mult; este nevoie să ai curaj într-o lume în care piedicile sunt mari! La festival, am avut onoarea să am alături o familie ce sărbătorea 50 de ani de la căsătorie. Este vorba despre familia Maxim din Botoșani. Doamna Maxim coase ii, iar fata dumneaei este solistă de muzică populară în diaspora. Părintele Lucian mi-a fost de un real ajutor și în organizarea acestui festival. Am făcut totul pentru a promova țara, a fi de folos, și să nu uit că sunt româncă și am educație aleasă transmisă de la părinți. Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat și mă ajută în continuare‟, a mai adăugat Nadia.

„Misiunea preotului plecat în străinătate nu este ușoară‟

Sunt 16 ani de când preotul Lucian Diaconu s-a stabilit în Italia. Nu i-a fost ușor să se acomodeze, însă Dumnezeu l-a binecuvântat cu o comunitate care l-a primit cu multă căldură. „Misiunea preotului plecat în străinătate nu este ușoară. Însă, cu sprijinul comunității în care am ajuns, aici în Italia, am reușit să mă integrez. În România am slujit la Panciu și la Râmnicu Sărat. Aici, în Italia, slujesc la Parohia Sezze. Biserica este universală, este nevoie de preoți în toată lumea. Credincioșii au nevoie să se adune într-un punct, iar Dumnezeu, probabil a decis ca eu să vin în acest colț de lume să-mi desfășor activitatea‟, este de părere preotul. În parohia în care slujește, slujbele se oficiază în limba română, însă, atunci când pragul bisericuței este trecut și de vorbitori de limba italiană, „anumite pasaje din slujbă sunt traduse, astfel încât să înțeleagă și ei‟.

Preotul Lucian Diaconu spune că o cunoaște pe Nadia de peste 5 ani, iar împreună au reușit să desfășoare câteva activități fie culturale, fie sociale. „Nadia este o fată extraordinară, cu un suflet foarte mare, care, fără niciun fel de interes, dorește să aducă bucurie în jurul ei prin activitățile pe care le facem împreună. Am reușit să desfășurăm multe activități și religios-culturale, și sociale, și spun cu bucurie că am avut parte și de sprijinul grupului „Dor românesc‟ care activează în Roma, și care ne este foarte drag. Acest grup este permanent lângă noi. Nadia s-a implicat foarte mult în ceea ce a făcut până acum, și mă rog ca Dumnezeu să o țină în continuare sănătoasă, să poată face tot ce-și propune‟, spune pr. Lucian Diaconu.

Nadia Tiroiu și preotul Lucian Diaconu transmit gânduri de pace și sănătate tuturor românilor din diaspora, și celor din țară, spunând că România va ocupa mereu un loc aparte pentru ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?