Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Fotbal, Liga a III-a – Deplasare ușoară pentru focșăneni

 

  • Viitorul Șuțești – CSM Focșani 2007 sâmbătă, 2 septembrie, ora 17:00, Stadionul Viitorul

 

Echipa de fotbal a CSM Focșani 2007 va învăța, în actuala ediție de campionat, că fotbalul este jucat la nivel de Liga a III-a și în alte comune ale țării, mai precis ale Regiunii Sud-Est, decât cele din sezonul trecut. Dacă atunci au aflat unde este terenul Voinței Limpeziș din comuna buzoiană Movila Banului, acum vor juca în premieră la Șuțești și Baia – în Tulcea. Cu Braniștea și Liești sunt bine familiarizați. Nu-i o abordare peiorativă a subiectului, ci mai degrabă o constatare că există viață fotbalistică de un nivel rezonabil și la țară.

Sâmbătă, echipa Focșaniului va merge la Șuțești, nou promovata care a fost campioana Județului Brăila în sezonul 2022-2023 și a trecut la baraj de campioana Galațiului. Nu a trecut, însă și de testul întâlnirii cu Liga a III-a când a fost întrecută cu 7-0 de Metalul Buzău, una dintre pretendentele la promovarea în Liga a II-a. Iar a doua etapă îi aduce acasă mâine, 2 septembrie, pentru meciul care va începe la ora 17:00, o altă grupare cu pretenții, pe CSM 2007, învingătoare în prima etapă în meciul cu una dintre participantele la barajul pentru Liga a III-a, CSM Râmnicu Sărat. Cele două rezultate arată cu anticipație drept câștigătoare a partidei de pe Stadionul Viitorul formația oaspete. Focșănenii au avantajul de a întâlni și în etapa a 3-a o formație practic, nou promovată după ce a retrogradat în vară din Liga a III-a. Antrenorii CSM 2007 au timp să-și rodeze echipa în meciuri ca de antrenament așa încât seria întâlnirilor ceva mai dificile din rundele 4-7 să o găsească intrată în formă și cu punctaj maxim.

Lotul pentru campionat a fost redus cu patru jucători după ce Cosmin Pasăre, Andrei Paizan, Alin Dascălu și Andreas Știubea au fost anunțați de conducerea echipei că nu va mai conta pe ei în acest campionat. La antrenamentul de aseară, cei patru se antrenau separat de echipă.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?