Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Locuri de parcare gratuite, în Focșani, pentru autoturismele electrice

Primăria Focșani vrea să încurajeze folosirea automobilelelor electrice prin asigurarea locurilor de parcare gratuite pentru acestea. Un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică pe pagina de internet a municipalității aduce mai multe modificări la Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de parcări în Focșani. Una dintre modificările propuse de primarul Cristi Misăilă se referă la utilizarea gratuită de către proprietarii autoturismelor electrice a parcărilor cu plată de pe raza municipiului. Parcările cu plată din Municipiul Focșani vor putea fi utilizate fără achitarea tarifelor prevăzute în prezentul Regulament, pentru staționarea autovehiculelor electrice”, se arată în proiectul de hotărâre. La nivelul județului Vrancea sunt înmatriculate 141 de autoturisme electrice și 819 hibride. Majoritatea autoturismelor electrice, 87, sunt Dacia Spring, urmate la mare distanță de electricele produse de Volkswagen, Tesla, BMW, Hyundai, Mercedes Benz, Nissan, Peugeot.

O altă modificare propusă prin proiectul de document se referă la prelungirea perioadei în care pot fi plătite amenzile reduse pentru parcarea neregulamentară pe locurile de parcare. Până acum, amenda era de 200 lei, cu posibilitatea reducerii la 100 lei „daca plata se efectuează în 24 de ore începând cu ora la care se constată abaterea la prezentul Regulament”. Modificarea propusă în proiectul de hotărâre prevede reducerea la 100 lei „dacă plata se efectuează în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării Notei de constatare și înștiințare a abaterii”.

Sursa foto: https://www.freepik.com/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?