Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Medicii de la Spitalul Militar Central au extirpat cu succes o tumoră ovariană de 6 kg

Medicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila‟ au extirpat cu succes o tumoră de 6 kilograme, intervenţia decurgând fără „evenimente notabile din punct de vedere anestezic‟, evoluţia pacientei fiind una favorabilă.S-a practicat excizia unei formaţiuni tumorale abdomino-pelvine voluminoase, cu apartenenţă ovariană, la o pacientă în vârstă de 54 de ani, fără antecedente personale patologice semnificative. Aceasta s-a prezentat, anterior, în clinica noastră pentru distensie abdominală, însoţită, în ultimele trei săptămâni, de durere în etajul abdominal inferior. (…) Intraoperator, s-a evidenţiat formaţiunea chistică voluminoasă (6 kg), multiseptată, cu apartenenţă ovariană stânga, având efect de masă asupra vaselor mari şi al ureterelor, cu ureterohidronefroza bilaterală secundară‟, informează un comunicat de presă al unităţii medicale.

Potrivit sursei citate, intervenţia chirurgicală a decurs fără evenimente notabile din punct de vedere anestezic. Postoperator, pacienta a fost atent monitorizată, iar evoluţia acesteia a fost una favorabilă. În prezent, pacienta a fost externată cu stare generală bună, plagă de aspect normal, în curs de vindecare. Echipa operatorie a fost constituită din medicii Teodor Rogin, Calină Oana-Corina şi Matei-Pîrvan Bianca-Ioana, Narcis Tănase, Andrei Năstasă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?