Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Profesorul universitar dr. Dumitru Constantin Dulcan lansează la Focșani cartea „Calea vindecării. Pacea dintre inimă și minte”

Eveniment de excepție la Focșani. Profesorul universitar dr. Dumitru Constatin Dulcan vă invită joi, 15 iunie a.c., la lansarea cărții sale, „Calea vindecării. Pacea dintre inimă și minte”. Evenimentul va avea loc la Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani la ora 18.00, intrarea fiind liberă în limita locurilor disponibile. Alături de prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan va fi prezentă și dr. Simona Stroilescu, invitat special la lansarea de carte.

Nu este pentru prima dată când renumitul prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan alege Focșaniul pentru o lansare de carte, în 2019, „Creierul și mintea Universului” fiind volumul pe care acesta l-a lansat în „orașul Unirii”. Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog și psihiatru, autor de literatură filozofică și metafizică, cunoscut pentru lucrarea „Inteligența materiei” care a fost distinsă în 1992 cu premiul Academiei Române pentru filozofie „Vasile Conta”.

Specializat în neurologie și psihiatrie, prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan a fost șeful Secției de Neuropsihiatrie a Spitalului Militar Central București, conducând apoi clinica de neurologie. A predat la Universitatea „Titu Maiorescu” din București și este membru al unor societăți științifice naționale și internaționale, precum și președinte al Societății Române de Acupunctură. În decursul carierei sale, prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan a fost distins cu numeroase premii științifice și literare obținute în țară și în străinătate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?