Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

GALERIE FOTO: Grădină de Relaxare, Liniște și Învățare la Grădinița și Școala Mirceștii Noi

După muncă și răsplată…

Preșcolarii și școlarii de la Grădinița și Școala Mirceștii Noi (Școala Gimnazială Vânători, reprezentată de domnul director prof. Seceleanu Andrei-Cosmin) au primit cu entuziasm vestea unui proiect privind amenajarea grădinii încă de la finalul anului trecut. După câteva luni de muncă intensă, Proiectului Național „Grădina de Relaxare, Liniște și Învățare” (GRLI), coordonat  de Asociația Creștini în parteneriat cu Ministerul Educației, reprezentat de coordonatorul național, doamna Silvia Breben, a prins viață datorită mâinilor ce au luat parte la crearea zonelor: zona de relaxare, zona de învățare, zona de liniște și pereții ne surprind.

Proiectul GRLÎ este promovat în județul Vrancea de doamna Inspector pentru educație timpurie, prof. Șerbu Georgiana și coordonatorul  județean  al proiectului, prof. Bițeanu Corina. Cadrele didactice implicate: prof.înv.primar Coica Oana-Maria, prof.înv.primar Gheorghiță Mariana, prof. înv.primar Baciu Monica-Corina, împreună cu sponsorii, părinții și voluntarii care au avut același țel, crearea unui mediu educațional de tip outdoor, s-au întâlnit vineri, 19 mai 2023, pentru a inagura grădina mult așteptată. Copiii au putut descoperi covorașele pentru gimnastică, căsuța pentru jocul de rol, balansoarul, traseul senzorial, mandalele, cutia cu nisip, cortul pentru lectură și multe altele.

          „Proiectul GRLI a scos din noi tot ce a fost mai bun: creativitate, răbdare, echilibru în munca de echipă, s-au legat noi prieteni. Dar, astăzi, răsplata noastră a fost entuziasmul din ochii copiilor la descoperirea celor trei zone. Curiozitatea copiilor parcă nu a avut limite. Ne putem declara mulțumite de rezultat și abia aștepăm să desfășurăm cât mai multe activități de tip outdoor. Pe această cale, doresc să mulțumesc elevilor, părinților, voluntarilor și nu în ultimul rând preotului Marcu Radu Laurențiu și preotului Grecu Iulian pentru tot sprijinul”, a menționat coordonatorul de proiect din unitate, prof. înv. preșcolar Prundiș Georgeta.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?