Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Închisoare cu suspendare pentru un tânăr care a lovit un bărbat cu o coadă de mătură

Un bărbat de 24 de ani din Mărășești a primit o pedeapsă de închisoare cu suspendare, fiind totodată obligat să achite despăgubiri de câteva mii de euro, în urma altercației pe care a avut-o cu un localnic în fața unui bar din oraș. Deși infracțiunea pentru care a fost judecat este una destul de serioasă, tentativă de omor, instanța a reținut faptul că bărbatul a fost provocat de victimă, care se afla sub influența alcoolului, iar inculpatul a acţionat pe fondul unei puternice tulburări. Obiectul folosit de inculpat în agresiune a fost o mătură, în condițiile în care acesta la momentul respectiv se ocupa de curățenia unei zone din Mărășești. În rechizitoriu se reținea că, pe 9 decembrie 2021, pe fondul unui conflict preexistent, inculpatul a lovit partea vătămată în zona capului cu o coadă de mătură, chiar şi după ce acesta a căzut la pământ şi a încercat să se apere, parând loviturile cu mâna stângă. În urma incidentului, partea vătămată și-a scos certificat medico-legal, din care reieșea că a avut nevoie de 35-40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în condițiile în care agresiunea a fost oprită la intervenția unor martori.

Inițial, inculpatul a precizat că a lovit persoana vătămată în mod repetat cu o coadă de mătură în braţul stâng, iar acesta se apăra cu mâinile să nu fie lovit în cap, însă că, după ce a căzut, a încetat agresiunea. Ulterior, declarația inculpatului s-a modificat, acesta arătând că avea asupra sa o mătură cu coadă din lemn, iar pentru că în trecut avusese conflicte cu persoana vătămată, a scos coada din mătură şi s-a îndreptat către victimă, cu intenţia de a-l lovi dacă va fi jignit. Și, cum aceasta s-a și întâmplat, inculpatul a recunoscut că a lovit partea vătămată în abdomen iar după ce acesta a alunecat l-a lovit din greşeală în cap. O altă variantă a fost prezentată de inculpat în timpul judecății, când relatat că, în ziua respectivă, pe când se ducea acasă, partea vătămată a început să îl înjure și a intenționat să îl lovească cu pumnul.

În sentința pe fond, instanța a reținut circumstanțe atenuante, condamnarea fiind aceea de 3 ani închisoare cu suspendare, plus o serie de obligații. Printre acestea, și de a frecventa „un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate” și de a „presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Oraşului Mărăşeşti. Pe latură civilă, instanța a admis „în parte pretențiile civile constând în daune materiale solicitate de partea civilă (…) şi obligă pe inculpatul (…) la plata a jumătate din acestea, respectiv 3.500 euro. Admite cererea având ca obiect daunele morale solicitate de persoana vătămată, şi obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 euro. (…) obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile către părțile civile – unități spitalicești astfel: Spitalul Județean de Urgență „Sf.Pantelimon” Focșani la 829,36 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare suportate de unitatea spitalicească și – Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea la 143,88 lei, reprezentând cuantumul cheltuielilor ocazionate cu transportul persoanei vătămate (…) sume la care se adaugă dobânda legală aferentă până la achitarea integrală a debitelor. (…) inculpatul va fi obligat la 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. (…) inculpatul va fi obligat către partea vătămată (…) la 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat redus la jumătate). Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare”.

Sursa foto: Mabel Amber, who will one day – Pixabay

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?