Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

A condus băut și a produs un accident, după care s-a certat cu angajații unei benzinării, care au chemat poliția; dar asta nu e tot

Un vrâncean a fost condamnat la închisoare cu suspendare și obligat să muncească câteva zeci de zile în folosul comunității, urmare a unor incidente pe care le-a provocat, în calitate de șofer. Totul a avut loc în iulie 2020 când, băut fiind, bărbatul a urcat la volan, iar în zona intersecţiei dintre DN2 cu DN11A, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, rămânând suspendat cu autovehiculul pe acostamentul alăturat părţii carosabile. După eveniment, șoferul a plecat pe jos până la o benzinărie din apropiere, decis să ceară ajutorul unui agent de securitate, însă lucrurile nu au decurs chiar cu calm. La benzinărie, paznicul și-a adus aminte că bărbatul avusese divergenţe atât cu el, cât si cu alţi colegi de-ai acestuia, i-a reproșat acest lucru, așa că au început să se certe. Dată fiind situația, agentul de pază a sunat la 112 și a solicitat ajutorul poliției. În momentul în care oamenii legii au ajuns la benzinărie, paznicul a povestit că șoferul îl rugase să-1 tracteze deoarece a intrat cu maşina pe acostament, dar lucrurile au degenerat în amenințări, amenințări care au continuat chiar şi de faţă cu polițiștii.

De aici, oamenii legii au identificat și mașina condusă de inculpat, căruia i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, întrucât mirosea a alcool, dar șoferul a solicitat să fie transportat la spital pentru a i se recolta probe biologice de sânge. Numai că nici la spital inculpatul nu a fost foarte cooperant, acesta refuzând să i se recolteze probe biologice de sânge, însă a fost examinat clinic, ocazie cu care medicul a stabilit că aceasta „are o atitudine neadecvată/ necooperantă, o ţinută dezordonată, un comportament agitat, ostil, revendicativ, neadecvat situaţional, necooperant, comunicare verbală incoerentă, dezinhibiţie. Refuză recoltarea de probe biologice şi refuză să semneze. Nu s-au putut efectua probe privind reflexele sau echilibrul, pacientul fiind necooperant”. Citatul provine din motivarea instanței, așa cum apare pe rejust.ro, unde se mai consemnează și că inculpatul a recunoscut că băuse înainte cu o seară doi litri de vin, după care a dormit până în jurul orei 05.30, când a plecat la drum, cu mașina, spre locuinţa bunicii sale.

Totodată, vrânceanul a recunoscut că s-a sustras atât de la testarea cu aparatul etilotest, cât şi de la prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, cu precizarea că la spital i s-a spus că trebuie să mai aştepte circa 30-40 de minute până ar fi avut loc recoltarea și a decis să plece deoarece îl usturau ochii şi pielea în urma altercaţiei cu agenţii de securitate şi dorea să primească un tratament pentru acest lucru. Ulterior, a punctat acesta, a mers la spitalul din Focșani, unde a solicitat îngrijiri medicale pentru usturimi şi i s-a recomandat să se spele pe faţă cu apă şi săpun, ceea ce a şi făcut. Chiar și cu aceste scuze, inculpatul a fost găsit vinovat pentru acuzațiile aduse de procurori, decizia instanței fiind de a-l condamna la 10 luni închisoare cu suspendare, urmând ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze „o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Adjud, judeţul Vrancea sau la Biserica Buna Vestire din mun. Adjud, judeţul Vrancea, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?