Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Patru vrânceni urmăriți internațional au fost prinși de polițiști în acest weekend, la Garoafa, Pufești și Homocea

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au continuat acțiunile în sistem integrat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă dar și pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii. Patru mandate europene de arestare au fost puse în executare de poliţişti.

Poliţiştii au depistat 4 persoane urmărite internațional, pe numele cărora existau mandate europene de arestare emise de autoritățile străine.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Garoafa au identificat un bărbat, de 50 de ani, căutat de autoritățile belgiene, care au solicitat arestarea acestuia în vederea predării pe baza unui mandat european de arestare/extrădare, penru săvârșirea unor infracțiuni de furt.

Bărbatul a fost condus de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Tot ieri, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au identificat un bărbat, de 34 de ani, din comuna Pufești, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autoritățile din Franța, pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de migranți.

Alți doi bărbați, de 27, respectiv 28 de ani, ambii din comuna Homocea, urmăriți internațional, au fost identificați de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud și predați polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Autoritățile judiciare franceze au emis pe numele acestora mandate europene de arestare, fiind bănuiți de comiterea infracțiunii de trafic de migranți.

Biroul de presă al IPJ Vrancea

foto cu rol ilustrativ

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?