Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” Bucureşti susţine transformarea unor spitale în unităţi sanitare universitare

0
330

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti (UMFCD) a transmis, duminică, faptul că susţine transferarea unora din spitalele aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în administrarea Universităţilor de Medicină şi Farmacie tradiţionale şi transformarea acestora în unităţi sanitare universitare. Potrivit unui comunicat al UMFCD transmis AGERPRES, rectorul UMF „Carol Davila” Bucureşti, prof. univ. dr. Viorel Jinga, consideră „extrem de importantă” formarea unei reţele de spitale universitare, care pot contribui astfel la dezvoltarea coordonată a resursei umane din sănătate, având în vedere că în aceste spitale se pregătesc atât studenţii la medicină, cât şi medicii rezidenţi. „Dezvoltarea unei reţele de spitale universitare reprezintă un pas important pentru îmbunătăţirea sistemului public de sănătate din România. Aceste spitale vor putea oferi oportunităţi de învăţare pentru studenţi, formare pentru medicii rezidenţi, dar în cadrul unităţilor se pot organiza şi platforme de cercetare. Pe de altă parte, în spitalele universitare se pot dezvolta servicii de nişă în medicină care să vină în sprijinul pacienţilor pe diverse patologii. Spitalele universitare sunt de obicei echipate cu tehnologie modernă şi pot oferi astfel servicii medicale specializate şi complexe, care nu sunt disponibile în alte spitale publice”, a declarat Viorel Jinga, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, realizarea unei reţele de spitale universitare poate avea un impact semnificativ asupra îmbunătăţirii accesului la serviciile medicale de calitate, prin furnizarea atât de servicii medicale specializate, precum şi prin atragerea de specialişti. „În plus, spitalele universitare pot deveni centre de excelenţă în cercetare, contribuind la dezvoltarea de noi tratamente şi terapii pentru pacienţi la fel cum vedem şi în alte ţări, care investesc mult mai mult decât noi în sistemul de sănătate”, a explicat rectorul UMFCD. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti consideră că prin dezvoltarea de noi spitale universitare se va îmbunătăţi accelerat şi baza clinică în care se formează resursa umană din sănătatea românească. În Bucureşti, spitalul aflat în coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii care ar putea trece în administrarea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” este Spitalul Clinic CF Nr. 2., se precizează în comunicat.

Reprezentanţii UMFCD consideră că trecerea unora din spitalele aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în administrarea Universităţilor de Medicină poate reprezenta „un pas important” şi în dezvoltarea profesională a personalului medical ce îşi desfăşoară şi în prezent activitatea în respectivele unităţi. „Spitalele universitare nu numai că furnizează asistenţă medicală pentru pacienţi, dar oferă şi oportunităţi unice de formare pentru studenţii şi medicii rezidenţi. Prin intermediul spitalelor universitare, studenţii au acces la cadre universitare cu experienţă vastă în domeniu, ceea ce le permite să dobândească cunoştinţe esenţiale pentru a deveni medicii de mâine, care să lucreze în sistemul medical public românesc. În plus, dezvoltarea spitalelor universitare ajută şi la îmbunătăţirea abilităţilor medicilor rezidenţi, dar şi la intensificarea schimbului de experienţă atât de necesar în ceea ce înseamnă medicină astăzi, ceea ce duce în final la o îmbunătăţire semnificativă în furnizarea serviciilor medicale’, a transmis Viorel Jinga.

Parteneriatul între Universităţile de Medicină şi Farmacie tradiţionale din România din Alianţa Universitară G6-UMF cu Ministerul Sănătăţii pentru dezvoltarea Strategiei de resurse umane în sănătate şi pentru creşterea calităţii serviciilor medicale au adus în discuţie crearea reţelei naţionale de spitale universitare, care oferă la nivelul UE cea mai bună asistenţă medicală pacienţilor, menţionează UMFCD, care adaugă că, încă de la început, atât ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, cât şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu au susţinut acest concept, care se poate materializa în scurt timp prin trecerea unora dintre spitalele Ministerului Transporturilor în administrarea Universităţilor de Medicină şi Farmacie. „Dezvoltarea reţelei de spitale universitare ar reprezenta un proiect important pentru viitorul medicinei româneşti”, se mai transmite în comunicatul de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here