Ofertă variată de locuri de muncă în Vrancea, inclusiv consilier organizație sindicală, și în CEE

0
1276

Lista locurilor de muncă, declarate vacante în această perioadă şi date publicităţii de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vrancea, cuprinde 148 oferte în județ și 296 în Comunitatea Economică Europeană (CEE). Angajatorii vrânceni pun la dispoziție locuri de muncă pentru: operator confecționer industrial (20), muncitor necalificat în industria confecțiilor (20), muncitor necalificat (10), electrician (8), lăcătuș mecanic (8), infirmier (7), asistent social (6), sudor (5), lăcătuș construcții (5), fierar betonist (5), dulgher (5), asistent medical generalist (5), ambalator manual (4), îngrijitor (3) și AMC-ist (3).

Tot în Vrancea, cei care își caută un loc de muncă pot alege dintre următoarele opțiuni: asistent medical BFKT (2), consilier organizație sindicală (2), fochist (2), frezor (2), inginer automatist (2), inginer construcții (2), inginer mecanic (2), kinetoterapeut (2), manipulant mărfuri (2), maseur (2), operator mașini unelte comandă numerică (2), strungar (2), zugrav (1), spălător vehicule (1), referent 1 A (1), recepționist (1), psiholog (1), mecanic utilaj (1), instalator (1) și ifonist (1).

În CEE sunt disponibile 296 locuri de muncă

În Austria sunt disponibile următoarele locuri de muncă: muncitor calificat în domeniul mecanicii (1) plătit cu 2.300 euro net/lună; operator mașină (1) plătit cu 2.600 euro net/lună; recepționer (5) cu un salariu de 1.900-2.900 euro brut/lună; ajutor bucătar (5) cu un salariu de 1.700-2.100 euro brut/lună; bucătar (5) cu un salariu de 2.000-3.000 euro brut/lună; cameristă (5) cu un salariu de 1.700-2.100 euro brut/lună; barman (5) plătit cu 1.700-2.100 euro brut/lună; chef de rang/manager restaurant (5) plătit cu 1.900-2.700 euro brut/lună; ospătar/chelner (5) plătit cu 1.800-2.600 euro brut/lună și ajutor ospătar/chelner (5) plătit cu 1.700-2.100 euro brut/lună.

În Germania sunt disponibile locuri de muncă pentru: electrician (1) plătit cu 16-18 euro brut/oră, asistent medical (1) cu un salariu de 1.800 euro brut/lună, grădinar (horticultură și peisagistică) (1) plătit cu 15-17 euro brut/oră, ajutor grădinar (horticultură și peisagistică) (2) plătit cu 12 euro brut/oră și mecanic instalații pentru refrigerare, aer condiționat și pompe căldură (2) plătit cu 12 euro brut/oră. În Norvegia sunt disponibile patru locuri de muncă pentru: manager departament (1) cu salariu nespecificat, manager bucătărie (1) cu salariu nespecificat, chef (1) plătit cu 199,78 NOK/oră, bucătar (2) plătit cu 190-210 NOK/oră, brutar (1) plătit cu 200 NOK/oră, patiser (1) plătit cu 200 NOK/oră, muncitor în producție (40) plătit cu 199,78 NOK/oră, și șofer cisternă (4) cu un salariu de 40.000 NOK/lună.

În Finlanda sunt disponibile 40 de locuri de muncă pentru muncitor necalificat – culegător de căpșuni plătit cu 9 euro brut/oră, 20 de locuri de muncă pentru muncitor necalificat – culegători de căpșuni plătiți cu 1,12 euro/brut pe kilogramul cules și două locuri de muncă pentru muncitor în producție de cârnați cu un salariu de 2.200 euro brut/lună. În Malta sunt disponibile locuri de muncă pentru biolog marin (1) plătit cu 30.000-36.000 euro/an și topograf (2) cu un salariu de 1.500-1.800 euro/lună, în timp ce în Olanda se caută personal curățenie (5) cu un salariu de 14 euro brut/oră, iar în Belgia se caută muncitor necalificat în agricultură – culegător de tomate (40) plătit cu 10,75 euro brut/oră.

Informații suplimentare puteți obține de la reprezentanții AJOFM Vrancea: Tel.: +40237 224677; +40237 224678; e-mail: ajofm@vn.anofm.ro; site –www.vrancea.anofm.ro.

Sursa foto: Pixabay

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here