Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

VIDEO și GALERIE FOTO: Târgul educațional organizat de Universitatea „Dunărea de Jos‟ din Galați, oportunitate de dezvoltare pentru elevii vrânceni

Sala „Balada‟ din Focșani a devenit astăzi neîncăpătoare pentru elevii care au participat la Târgul educațional „Student#UDJG” organizat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea. Cei peste 1.000 de elevi participanți au făcut cunoștință cu o parte din profesorii Universității, au aflat de la studenți informații prețioase cu privire la programele de studiu și specializările scoase la concurs la admiterea din acest an, iar cei mai norocoși dintre ei au plecat acasă și cu premii.

Ajuns la cea de-a treia ediție la Focșani, „Student#UDJG” a pregătit și o tombolă pentru elevi, care, la intrarea în Sala „Balada‟ au putut completa câte un bilet, iar în timpul evenimentului au fost selectați mai mulți norocoși care au primit premii fie de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, fie de la partenerii târgului educațional, și anume Altdorf Tehnik, Paco, UMO Serv și Roman’s.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților locale și județene care le-au vorbit viitorilor studenți despre paleta largă de oportunități pusă la dispoziție de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, dorindu-le, în același timp, succes și inspirație.

Veniți la UDJG să vă pregătiți cariera‟

Elevi de la liceele din Focșani, Adjud, Mărășești, Panciu, Vidra, Odobești și Dumitrești au vizitat astăzi, în cadrul Târgului educațional „Student#UDJG, standurile celor 14 facultăți ale universității gălățene, aflând cum își pot dezvolta și fructifica aptitudinile. Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean (CJ) Vrancea le-a vorbit elevilor vrânceni despre oportunitățile infinite pe care le au acum la dispoziție din punct de vedere educațional.

Vă recomand cu căldură această universitate. Este una de succes. De asemenea, apreciez și parteneriatul pe care-l are cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și, bineînțeles, îmi doresc ca voi, cei prezenți, să fiți cât mai atenți la ceea ce vă doriți, la ceea ce puteți să faceți și să profitați din plin de aceste oportunități. Educația reprezintă cea mai mare oportunitate pe care o are o ființă umană‟, a spus președintele Cătălin Toma.

Ionel Cel Mare, vicepreședintele CJ Vrancea, se bucură că „Vrancea a devenit atractivă pentru marile universități din România, printre care și Universitatea «Dunărea de Jos» din Galați. Acești tineri care se pregătesc pentru studiile universitare, au acum oportunitatea să aleagă profesiile pe care le consideră cele mai atractive, în așa fel încât, pe viitor, să devină oameni de nădejde ai județului. Vă felicit că ați ales să veniți astăzi aici‟.

Târgurile educaționale „Student#UDJG” se înscriu în proiectul „Parteneriat pentru performanță educațională”, derulat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, alături de Inspectoratele Școlare Județene și de instituțiile din învățământul preuniversitar. Prezentă la eveniment, prof. Daniela Gabriela Marchitan, inspectorul școlar general al IȘJ Vrancea, a spus că „«Dunărea de Jos» este o universitate de prestigiu cu o gamă variată de specializări care vă sunt puse la dispoziție vouă, dragi elevi. (…) Să fiți atenți la job-urile viitorului, să aveți puterea de a alege în primul rând ceea ce credeți că vă reprezintă. Dacă ați ales bine, să fie cu noroc, dacă n-ați ales bine, mai încercați. Timpul și tinerețea vă permit să alegeți și să faceți ce credeți că este mai bine pentru voi în viață‟.

Universitatea „Dunărea de Jos‟ din Galați, un prim pas în dezvoltarea profesională

Prof. dr. ing. Silvius Stanciu, prorector la UDJG, spune că acest târg educațional este „un eveniment pe care viitorii studenți îl așteaptă cu nerăbdare‟. „Suntem una dintre cele mai mari universități din România. Suntem în primele 10 universități ca cercetare la nivel național, și cea mai mare universitate regională. Suntem o universitate de prestigiu, o universitate importantă cu peste 20.000 de cursanți în fiecare an‟, a punctat prof. dr. ing. Silvius Stanciu.

Deși nu a putut participa la eveniment, Cristi Valentin Misăilă, primarul municipiului Focșani, a postat un mesaj pe pagina de Facebook prin care felicită organizatorii trâgului educațional. „Mă bucur că astăzi, Universitatea «Dunărea de Jos» organizează la Sala Balada din Municipiul Focșani Târgul educațional «Student#UDJG». Cu această ocazie, liceenii focșăneni pot descoperi oferta educațională a celor 14 facultăți din cadrul Universității, pot discuta cu viitorii colegi și profesori. Liceenii vor putea face cunoștință cu profesorii și studenții universității, vor vedea experimente inedite, vor afla care sunt programele de studiu și specializările scoase la concurs la admiterea din acest an, dotările din „Campusul Al. I. Cuza”, oportunitățile în carieră și posibilitățile de angajare pe care le oferă parcurgerea unui program educațional în cadrul UDJG. Cei interesați pot găsi informații despre oferta educațională a universității la nivel de masterat și doctorat, programele postuniversitare de formare și dezvoltare profesională, alte cursuri de perfecționare pe care UDJG le organizează‟, a scris primarul Cristi Misăilă.

Cum este studenția la Galați? „Din experiența mea ca student aici, pot să spun că în primul semestru mi-am descoperit vocația. Pentru că vreau să ajut cât mai mulți oameni, am ales Asistență socială. Mi se pare o meserie care se dezvoltă și este foarte utilă‟, spune Ionuț Cristian, student în anul I la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie Galați.

Pentru Georgiana Coman, studentă în anul I la Master, în cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative Galați, „studenția la Galați a fost superbă. De când eram mică știam că vreau să devin avocat. Când am intrat la Drept, mi s-a schimbat cumva oportunitatea, și am zis că vreau să devin magistrat. Facultatea aceasta m-a ajutat foarte mult pentru că au existat tot felul de schimburi de experiență. M-am implicat și în Clubul studenților de la Drept și Administrație Publică unde, în prezent, sunt secretar general. Am făcut foarte multă practică în mai multe instituții și cred că m-am dezvoltat din foarte multe puncte de vedere‟.

Profesorii de la UDJG își doresc să păstreze tinerii acasă. „Dacă doriți să știți de ce ar trebui să veniți la Facultatea de Litere, pot să vă spun că este locul unde puteți să vă formați ca niște oameni foarte frumoși, ca niște profesioniști alături de cadrele didactice care sunt foarte bine pregătite și pasionate de ceea ce fac. Ce oportunități aveți? Puteți alege din cele trei programe de licență: limbă și literatură: engleză, franceză și română – în combinații de câte două; limbi moderne aplicate cu engleză și franceză (care insistă mai mult pe partea practică a celor două limbi) și Jurnalism – științele comunicării. Ce rampă de lansare aveți de la Facultatea de Litere? Aveți învățământul, dar nu este singura oportunitate, pentru că puteți lucra și în biblioteci, agenții de presă, în calitate de critic literar ș.a.m.d.. Șansele sunt numeroase. Vă așteptăm cu mult drag‟, a spus conf. dr. Antoanela Mardar, prodecanul Facultății de Litere din Galați.

Vedem că în ultima perioadă, tinerii sunt din ce în ce mai pasionați de invenții și inovații, motiv pentru care Facultatea de Inginerie este locul potrivit pentru a învăța despre „ce înseamnă o meserie de inginer și ceea ce veți face cu această specializare atunci când veți finaliza studiile. La stand am adus o parte din proiectele pe care studenții le realizează în cadrul facultății la diversele specializări pe care le avem. Ne axăm și pe partea de robotică, de imprimare 3D și tot ce înseamnă această nouă direcție în ceea ce privește ingineria‟, spune Marius Gheonea.

Vrei să devii un om de bază în societate? Hai la Universitatea „Dunărea de Jos‟ din Galați!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?