Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Futsal, Cupa României – La Mărășești, ”adversarul a fost mai bun”

  • ACS Mausoleul Mărășești – West Deva 2-3 (1-1)

Formația de futsal a Mărășeștiului, ACS Mausoleul, a fost foarte aproape de calificarea în premieră în semifinalale Cupei României! În partida din sferturile de finală, disputată duminică, 19 februarie, pe teren propriu, în Sala Sporturilor devenită încă o dată neîncăpătoare, echipa manageriată de Romeo Drăgan a întâlnit gruparea de Liga 1, West Deva. ”A fost spectacol atât în teren cât și în tribune”, mi-a spus Romeo Drăgan. Gazdele au început mai bine și la jumătatea primei reprize Lupu a făcut 1-0, dar oaspeții au egalat până la pauză. La debutul reprizei a doua, după un șut al lui Tudose, mingea a lovit transversala, a căzut pe linia porții, așa au decis arbitrii, a urmat golul spectaculos pentru 2-1 al lui Nistor – vole imparabil. Cum a fost mai departe relatează Romeo Drăgan: ”Oaspeții au egalat după numeroase ocazii de 3-1 ale noastre și pe final ne-au dat lovitura decisivă: 2-3. De menționat că în ultimile secunde a fost henț clar în careu pentru noi, dar arbitrii au dat lovitura în afara careului! Mulțumim publicului care a umplut sala, atât scaunele cât și locurile în picioare. Am făcut tot ce ne-a stat omenește în putință, dar adversarul s-a dovedit mai bun. Felicitări Deva și mult succes la Final 4!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?