Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Deca: Situaţie deosebită în anul şcolar următor – vacanţa de primăvară va fi între Paştele Catolic şi cel Ortodox

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat joi, la Sibiu, că în anul şcolar 2023-2024 va fi o situaţie deosebită cu privire la vacanţa de primăvară, care va fi între Paştele Catolic şi cel Ortodox, având în vedere că este o distanţă mare, de peste o lună de zile, între cele două sărbători şi că această structură a fost stabilită şi cu actorii – elevi, părinţi, sindicate ale cadrelor didactice, reprezentaţi în Comisia pentru dialog social. „În logica împărţirii echilibrate a modulelor, adică să avem un număr de săptămâni comparabile, vacanţa de Paşte pică fix la mijloc. Da, deci există zilele libere legale pentru cele două sărbători, iar vacanţa de primăvară pică undeva la mijloc”, a precizat ministrul Educaţiei.

Ea a fost întrebată de jurnalişti cu privire la nemulţumiri exprimate de unii părinţi şi elevi în legătură cu faptul că această vacanţă nu se va suprapune cu perioada sărbătorii Paştelui. „Noi am deschis, am avut în dezbatere publică structura anului şcolar. În contextul Comisiei pentru dialog social, am cerut părerea elevilor, părinţilor, sindicatelor. Nu am avut în şedinţă argumentată nevoia mutării acestei vacanţe de primăvară dintre module înspre vacanţa de Paşte. Unul dintre argumentele pe care le-au adus pentru a păstra acea săptămână aşa cum am propus-o iniţial este nevoia de spaţiu în timpul vacanţei pentru organizarea diferitelor etape ale olimpiadelor şcolare. Acesta au fost unul dintre motive, dar motivul principal pentru care această vacanţă se află între cele două sărbători pascale, pe lângă egalitatea de tratament între confesiuni, este şi echilibrarea modulelor din punct de vedere pedagogic. Este normal ca ele să nu fie dezechilibrate din punct de vedere al numărului de săptămâni. De aceea am rămas pe această variantă”, a explicat ministrul Ligia Deca.

Proiectul de ordin al ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar 2023-2024 a fost avizat, marţi, în Comisia de dialog social, în forma pusă în dezbatere publică, a anunţat Ministerul Educaţiei pe pagina de Facebook. Perioada prevăzută pentru vacanţa de primăvară, între modulele de cursuri patru şi cinci, este 13-22 aprilie. În 2024, Paştele Catolic se sărbătoreşte pe 31 martie, iar Paştele Ortodox în 5 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?