Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

VIDEO! Primarul Misăilă, avertisment: „Domnii consilieri PNL și USR au intrat în campanie electorală și singurul lor scop este de a bloca toate proiectele”

O nouă ședință de Consilu Local ratată la Focșani, după ce majoritarii PNL și USR au blocat iarăși o serie de proiecte propuse pe ordinea de zi – fie la vot, fie prin faptul că nu le-au discutat în comisii.

Ulterior ședinței, primarul Cristi Valentin Misăilă a explicat într-o conferință de presă situația în care se află administrația publică locală din cauza aleșilor care formează majoritatea în CL Focșani, concluzia fiind aceea că aceștia țin cu tot dinadinsul să blocheze orice proiect care duce la dezvoltarea municipiului.

Primarul a punctat în primul rând asupra proiectului privind plafonarea salariilor aparatului de specialitate și a tuturor angajaților din instituțiile aflate în subordinea Consiliului Local, prin intermediul căruia ar fi fost făcută o economie la buget de 8,7 milioane de lei, aproximativ 1.750.000 euro; proiect pe care aleșii PNL și USR nici măcar nu au vrut să îl dezbată în comisia de specialitate de buget finanțe.
„Salariile au fost raportate la salariul minim pe economie de 2.550 de lei și odată cu creșterea salariul minim pe economie la 3.000 de lei, legea ne dă posibilitatea să creștem aceste salarii. Am propus, așa cum au făcut și alte instituții, inclusiv Consiliul Județean Vrancea, plafonarea acestor salarii pentru a face anumite economii, economii substanțiale, aș spune. 2023 este un an extrem de important, este anul final pentru exercițiul financiar de finanțare cu fonduri obținute de la Uniunea Europeană pentru 2014-2020, care a fost prelungit până anul acesta. Practic, până la finele acestui an avem de finalizat foarte multe proiecte pe fonduri europene, multe dintre ele începe anul acesta, iar pentru partea noastră de cofinanțare avem nevoie de aproximativ 50 de milioane de lei. Aveam posibilitatea ca această economie să fie direcționată către aceste tipuri de investiții. Nu știu cum dintr-o dată, dacă în 2021 consilierii PNL USR tăiau efectiv fondurile alocate prin buget pentru salarii și spuneau că în primărie «sunt salarii nesimțite», dintr-o dată i-a luat îngrijorarea și mila de angajați și au început să spună că trebuie neapărat să mărim salariile. De fapt, aici este o altă mișcare, să spunem politică, împotriva în principal a focșănenilor, nu împotriva mea sau a celor din primărie. Este vorba de faptul că sunt conștienți că trebuie să finalizăm aceste proiecte, avem nevoie de cofinanțare și ei au găsit o soluție prin care să blocheze dezvoltarea orașului și atragerea de fonduri europene”, a arătat primarul Focșaniului.

Însă acest proiect nu este singurul blocat de majoritari, iar primarul a dat și alte exemple, inclusiv cel legat de aprobarea Registrului local al spațiilor verzi din municipiu, care poate duce la rezolvarea problemelor legate de Planul Urbanistic General al Focșaniului.

Totodată, majoritarii au respins din nou și proiectul privind reabilitarea propusă în Cartierul Bahne, un proiect complementar celui derulat prin fonduri europene. Și, prin atitudinea pe care o adoptă, aleșii PNL și USR par a ține morțiș să dovedească faptul că puțin îi interesează de problemele cu care se confruntă cetățenii.
„În continuare se opun. Spun ei că nu au avut timp să-l consulte, deși i-am invitat la sediul primăriei. Au spus că mai au nevoie de timp să se gândească, să meargă pe teren, să măsoare. Nu știu ce pot măsura dumnealor mai mult decât au făcut-o topometriștii cu care noi am fost în contract și care ne-au pus la dispoziție toate măsurătorile necesare și toate cărțile funciare. S-ar părea că este iarăși un motiv pueril pentru a bloca dezvoltarea orașului. Acest Registru al spațiilor verzi este extrem de important pentru a obține un penultim aviz de la Agenția de Protecție a Mediului pentru a putea duce mai departe procedura de a obține votul în consiliul local pentru Planul Urbanistic General, care este de mult expirat și nu mai corespunde realității”, a punctat edilul municipiului.

Cât despre proiectul privind reabilitarea străzilor și parcărilor din cartierul Bahne, acesta a arătat că „finanțarea europeană nu ne-a acordat posibilitatea să reabilităm partea carosabilă a parcărilor și străzilor și de aceea am venit cu un proiect suplimentar pentru care am plătit deja bani pentru proiectare. Toate străzile din Cartierul Bahne și toate parcările ar putea fi reabilitate și am putea începe lucrările, dacă ar fi de acord cu aprobarea indicatorilor tehnico economici. Nu au motivat nici aici de ce se opun”. De altfel, motivații coerente nici nu prea au majoritarii. Știu doar să ridice mânuțele sus și să se abțină.

Cum s-au abținut și la proiectul privind implicarea municipalității într-un proiect de prevenire și reducere a consumului de substanțe psihoactive, proiect intitulat „Eu, tu, noi, liberi!” și care ar urma să se deruleze la nivelul întregului județ. La rândul său, consilierul local PSD Lauriana Ailincuței, care este cadru didactic, a arătat că modul în care înțeleg majoritarii PNL și USR să se „implice” în problemele comunității este cel puțin de neînțeles, mai ales că în acest grup politic își fac „veacul” două cadre didactice.
„Aș accentua importanța acestui proiect, în măsura în care el nu se adresează doar elevilor din mediul urban, ci și celor din mediul rural. Așadar, toți elevii au șanse egale de a fi informați în legătură cu pericolul pe care îl reprezintă consumul acestor substanțe. Este o realitate a instituțiilor școlare din România și, bineînțeles, și din județul Vrancea. Doar acceptând realitatea și găsind soluții, implicând elevii atât în activități artistice, cât și sportive, dar și prin dezbateri putem să dormim liniștiți noaptea că ai noștri copii, ai noștri elevi, sunt mai sănătoși din acest punct de vedere. I-aș întreba pe domnii consilieri din grupul PNL USR ce altă prioritate de top există în viața fiecăruia dintre noi – nu doar în calitate de consilier, cât și în calitate de părinte – dacă nu siguranța și sănătatea copiilor. Solicit public consilierilor locali PNL USR să lase deoparte orice interes politic. Atunci când este vorba despre copiii noștri, politica nu are nicio motivație”, a spus prof. Lauriana Ailincuței.

Proiecte respinse pur și simplu de majoritari au fost și cele legate de Dragobete sau de 1 martie, primarul Misăilă subliniind că „din păcate, s-ar părea că în consiliul local și în municipiul Focșani trebuie să fie o tristețe deplină și să nu se bucure nimeni. Pe lângă multe activități și multe alte probleme, trebuie să avem și astfel de momente, pentru a arăta că suntem o comunitate unită și să ne bucurăm de realizările tuturor”.

Însă e greu de realizat cu adevărat altceva decât ceea ce își doresc majoritarii, anume să țină pe loc orice proiect. De ce, a explicat primarul Misăilă:
„Domnii consilieri PNL și USR au intrat în campanie electorală și singurul lor scop este nu de a face ceva pentru dezvoltarea acestui oraș, singurul lor scop este de a bloca toate proiectele începute, pentru a arăta cu degetul asupra mea. Fiind probabil incapabili să înțeleagă procedurile administrative și incapabili să înțeleagă ceea ce scrie în limba română pe proiecte propuse de noi – cred că în curând o să avem nevoie de translator din limba română în limba română – s-ar părea că dumnealor nu vor să înțeleagă că sunt anumite etape pe care trebuie să le parcurgem, anumite proiecte durează, au termene și toate acestea trebuie respectate. Suntem, dragi focșăneni, în pericolul de a nu putea duce până la capăt toate proiectele începute și să rămână orașul în șantier. Eu nu vreau să cred că asta vor cetățenii din municipiul Focșani, nu cred că asta au gândit atunci când au pus ștampila pe buletinul de vot, trimițând în consiliul local pe cei care să le reprezinte interesele. Cred că interesele dumneavoastră, atunci când ați mers la vot, au fost cu totul și cu totul altele: acelea de a fi un consiliu local competent, să fie un anumit echilibru. Dar odată ce nu există o colaborare, nu există o coordonare, nu există o continuitate în tot ceea ce înseamnă proceduri administrative în cadrul acestor proiecte, există riscul să pierdem finanțări importante venite de la Uniunea Europeană.
Din păcate cred că ăsta este principalul lor obiectiv în anul acesta, 2023, un an pre-electoral, de a bloca orice proiect pentru a avea posibilitatea ca în campania electorală să arate cu degetul către primarul Misăilă, «care nu a făcut nimic». Vă las pe voi, dragi cetățeni, să gândiți și să analizați tot ceea ce s-a făcut și în mandatul 2016-2020, și în mandatul acesta”.

Iar dacă tot s-a ajuns la discuții despre proiectele din prezent, primarul le-a transmis focșănenilor că pot consulta pe site-ul primăriei proiectul de buget pe anul în curs, unde sunt incluse și toate obiectivele de investiții pe care municipalitatea le are în vedere. „Măcar aici sper să avem un consens și să avem votul dumnealor. PNL și USR nu sunt în opoziție, ei dețin majoritatea în consiliul local și ei au votul decisiv. De aceea își permit să blocheze după bunul plac toate proiectele”, a mai spus primarul.

Cele explicate de edil au fost confirmate și de consilierul local PSD Radu Nițu, care a subliniat că majoritarii nu vin cu proiecte și refuză orice discuție sau dezbatere reală: „Eu cred că le pare rău că se face ceva în Focșani. Nu înțeleg, ar putea să ceară lămuriri. Avem doamnele viceprimar care lucrează la primărie, iau bani de aici. Ar putea să ceară informații, să discute cu domnul primar, să clarifice, dar dumnealor numai în plen mai spun câteva cuvinte și în rest, nimic. Îmi pare rău că se trenează multe activități care au și termene de finalizat, de transmis la București, pentru a primi fondurile respective. Asta este situația în Focșani, 2024 poate va spune altceva și atunci vom avea o altă activitate și alt fel de consiliu în municipiul Focșani”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?