Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

În Soveja va fi implementat proiectul privind testarea gratuită a hepatitei

Primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon, a anunțat că împreună cu medicul Flavius Pavelescu va implementa la nivelul localității proiectul LIVE(RP) 2-EST, derulat în județul Vrancea. Acesta a precizat că va pune la dispoziție un spațiu în cadrul Centrului Medical pentru ca toți cei care vor, să se poată testa gratuit pentru hepatita B și C. „Proiectul va demara pe 15 februarie 2023 și orice cetățean din Soveja sau localitățile învecinate poate beneficia de acest consult gratuit și de îndrumarea medicilor specialiști. Este mai ușor să prevenim decât să tratăm, iar în curând vom deschide porțile primului laborator de analize și ale primului centru de îngrijiri la domiciliu aici la Soveja, în clădirea Centrului Medical. Ne-am fi dorit să-l deschidem mult mai repede, dar din păcate există proceduri care necesită timp, iar o altă componentă este resursa umană care lipsește în mai toate domeniile. Am mai vorbit despre Flavius, un om cu o deschidere către oameni, iar dacă vedem sau auzim despre administrații de succes, manageri buni sau medici profesioniști, să știți că vorbim despre oameni, oameni care simt să facă lucruri frumoase pentru semenii lor pentru că sunt persoane pozitive care se hrănesc din astfel de activități, practic îi încarcă și le dau puterea să meargă și mai departe. Din păcate nu sunt mulți, dar există și nu trebuie decât să-i descoperim și să-i tratăm la adevărata lor valoare“, a afirmat primarul Ionuț Filimon.

Proiectul LIVE(RO) 2 – EST vizează „furnizarea de servicii medicale de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și direcționare către tratament al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatice B/D și C din regiunile de dezvoltare Nord-Est și Sud-Est, respectiv din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea”. Campania de informare, educare și conștientizare LIVE(RO) 2 – EST a fost lansată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa‟ din Iași alături de Asociația Română Anti-Sida (ARAS) și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon‟ Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?