Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Un șofer a fost prins drogat la volan, pe str. Cuza Vodă din Focșani, altul a băut bine și s-a urcat la volan, la Răcoasa

ALCOOLUL ȘI DROGURILE LA VOLAN PUN ÎN PERICOL VIAȚA ȘI LIBERTATEA

Polițiștii rutieri au continuat actiunile pentru prevenirea accidentelor și combaterea cauzelor care conduc la producerea lor, precum și conștientizarea importanței respectării regulilor de circulație.

În acest sens, acțiunile au vizat depistarea celor care conduc autoturisme după ce au consumat alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Astfel, au fost efectuate peste 60 de testări cu aparatul etilotest și 7 cu aparatul drugtest, fiind constatate infracțiuni pentru care au fost întocmite dosare penale. Toți cei vizați riscă închisoarea de la unu la 5 ani sau amendă!

Exemplificăm:

Aseară, în jurul orei 20.54, polițiștii Biroului Rutier Focșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Cuza Vodă din Focșani, la volanul căruia au identificat un bărbat, de 30 de ani, din comuna Negrilești.

Polițiștii l-au testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină.
A fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

La aceeași dată, ora 17.30, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au depistat un bărbat, de 36 de ani, din comuna Răcoasa, în timp ce conducea un autoturism în localitatea de domiciliu deși se afla sub influența alcoolului.

Astfel, în urma testării alcoolscopice, aparatul etilotest a indicat rezultatul de 0, 97 mg/ l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Fiți responsabili! Respectați regulile de circulație!

Consumul de alcool sau substanțe psihoactive are consecințe extrem de grave!

text și foto: Biroul de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?