Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Un copil de un an a murit, după ce a fost găsit de bunic în stare de inconștiență

Un copil de un an a murit, în această seară, după ce a fost găsit de bunic în stare de inconștiență. Conform informațiilor noastre, copilul era singur într-o cameră, mama sa fiind cu alt copil, iar tatăl fiind plecat la muncă. Bunicul a găsit copilul, a alertat imediat familia, iar o vecină a sunat la numărul de urgență 112. Vecina și bunicul au luat copilul și au plecat, cu o mașină, în întâmpinarea ambulanței. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, copilul nu a putut fi salvat. „În această seară, la ora 18.25, prin apel SNUAU 112 un echipaj SAJ Vrancea a sesizat faptul că au preluat din localitate Nistorești un copil în vârstă de aproximativ 1 an care fusese găsit în stare de inconștiență de către o rudă. Din nefericire, la scurt timp a fost constatat decesul acestuia. În cauză cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă, urmând să fie stabilită cauza decesului după efectuarea necropsiei”, a transmis Biroul de presă al IPJ Vrancea.

Corpul neînsuflețit al copilului va fi transportat la SML pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cauzele decesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?